Tratamentul cancerului cu Cyberknife

Este o alternativă non-invazivă la chirurgia clasică. Sistemul Robotic de Radiochirurgie CyberKnife este folosit pentru a trata o gama variata de tumori, atât canceroase cât și non-canceroase aflate oriunde în corp, inclusiv la prostată, plămâni, creier, coloană, ficat, pancreas și rinichi.

Tratamentul administrează raze cu o mare precizie si cu o doză mare de radiații către tumoră, oferind astfel noi speranțe pentru pacienții din întreaga lume.

Radiochirurgia CyberKnife este un tratament revolutionar intrucat nu implica taieturi sau bisturiu, cu toate ca denumirea ne duce cu gandul la chirurgie. Este primul și singurul sistem robotic de radiochirurgie din lume conceput pentru a trata tumorile din tot corpul non-invaziv, o alternativa fara dureri, nonchirurgicala pentru pacientii care au tumori inoperabile sau complexe din punct de vedere chirurgical, sau care sunt în căutarea unei alternative la chirurgia clasică. Este un tratament radioterapeutic ce foloseste energie de mare intensitate, care trimite din diverse unghiuri fascicule foarte precise de radiatii, ce pot fi aplicate si in cazul tumorilor cu forma neregulata sau in a celor aflate in apropierea organelor vitale.

Majoritatea pacienților întâlnesc efecte secundare minore, care în general dispar la una sau două săptămâni de la tratament; acestea variaza de la pacient la pacient și pot include grețuri sau oboseală.

De ce este unic Cyberknife?

tratament cancer cu radiatii CyberKnifeTratamentul este ghidat imagistic cu ajutorul unui program software care urmarește fiecare mișcare a pacientului sau a zonei tumorale.

Fată de celelalte forme de radiochirurgie care implică un cadru rigid pentru cap ce este fixat pe craniul pacientului pentru a minimiza orice mișcare, sistemul CyberKnife nu necesită astfel de proceduri extreme avand în vedere softul performant de urmarire a pacientului. Acesta are posibilitatea să respire singur și normal, să se simtă confortabil și relaxat pe parcursul interventiei.

Tratamenul cu CyberKnife reduce substantial riscul complicațiilor și perioada de refacere după intervenție, astfel doza totală de radiație poate fi împărțită în două până la cinci doze mai mici și pot fi administrate în cateva zile consecutive. După tratament cei mai mulți pacienți se pot întoarce acasă și își reiau activitatea normală.

Mai multe informații despre Cyberknife gașiți și pe Wikipedia .

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *