Top 10 idei de poveste

Se spune sa vorbesti cu bebelusul, ca sa ai un copil care vorbeste. Acum, la aproape 4 ani, Mara vorbeste atat de mult incat la noi e nevoie aproape sa dai din coate ca sa-ti faci loc pentru vorbit. A inceput pe la 1 an si jumatate si nu s-a mai oprit. Si, in acest context, am inceput sa ma intreb “Oare chiar asa e cu vorbitul? Eu am declansat aceasta avalansa? Am vorbit prea mult cu bebelusul?” Si am cautat sa-mi raspund astfel: “Cred ca sunt si factori absolut independenti de mama/ mediul familial, care determina vorbitul la copii” – asta ca sa mai relativizez responsabilitatea mea.

Dincolo de spiritul de gluma, faptul ca Mara a inceput sa vorbeasca devreme, ca a vorbit bine si ca acum are un limbaj frumos dezvoltat, cred ca se datoreaza catorva obiceiuri de-ale casei. Am sa povestesc cate ceva din ale noastre, in ideea ca pot fi de ajutor. Nu neaparat pentru ca toti copilasii ar trebui sa se apuce urgent de vorbit cat mai mult, ci pentru ca stiu mame care si-ar dori ca aceasta etapa sa se “declanseze”. Si atunci, mai multa vorbarie pare necesara.

De ce Mara vorbeste corect?

Asa ca, Top 10 Vorbarie:

  1. Noi am citit zilnic. Fara exceptie. Dupa 1 an, am tinut zilnic impreuna carti in mana si le-am rasfoit, povestit, citit, adulmecat. De atunci, pana azi nu a existat zi fara lectura: la somnul de pranz si/sau la somnul de seara, daca a aparut ocazia si in alte momente.

  2. Mai tarziu: am folosit personaje care “sa citeasca” in locul nostru. Spre exemplu, Abbott (magarusul nostru textil) a fost magarusul din Muzicantii din Bremen, Papusica cu parul rosu a fost Alice – din Alice in Tara Minunilor etc. Ei pot sa-i povesteasca copilului peripetiile din carte, stand in bratele mamei, povestind cu “vocea Abbott”, discutand cu copilul, in timp ce relateaza…
  3. Am folosit voci de personaje, am facut interpretare, in timp ce citeam… am folosit manutele si degetelele ca sa exemplificam miscari, vorbe, povesti… Am continuat interpretarea si vocile si in afara lecturilor cu carte in mana.
  4. Am introdus jocurile cu manutele si cu degetelele ca o chestie cotidiana, in cadrul oricaror activitati derulate prin casa (ca in joculetul cu degelelele – “urca musca pe perete si te prinde de ureche”).
  5. Am folosit cantecele precum Itsy Bitsy Spider – exemplificat cu degetelele – arata cum urca Itsy Bitsy Spider pe casa; cum curge ploaia; cum e maturat Itsy Bitsy; cum apare soarele; cum revine Itsy Bitsy la cataract etc. etc.
  6. Tot astfel, cu degetele, ne-am inventat propriile personaje. Tup-Tup s-a nascut acum vreo 2 ani: este un Iepuras vorbitor (facut din deget aratator + deget mijlociu ridicate, cand pumnul e strans) el apare spontan, cand e nevoie de el si vorbeste cu vocea lui Iepureseasca-copilaroasa, ca sa insoteasca copilul in activitati. De exemplu, daca Mara e nehotarata la iesirea din casa, Tup-Tup vine sa o ajute sa se clarifice (faci 2 degetele ridicate si o voce glumeata): “Tup-Tup… ce faci Mara? Vrei sa iesim afara? Ma iei si pe mine?
  7. Am folosit vorbirea cantata prin casa, cantecelele inventate de genul: “Mara hai la masa/ Foamea nu ne lasa… Hai sa-i dam ceva/ Sa scapam de ea… Tra-la-la-laaa” Sau cele adaptate, de tipul: “Periuta fuge/ Nimeni nu-o ajunge/ Spala dintisori/ Uite-s albisori!
  8. Am spus spontan povesti, chiar daca erau doar 2 propozitii. Apoi, povestile au evoluat cu varsta si am ajuns sa avem povestile noastre de Somn ca aici; de Buna-Dimineata – ca aicietc. Sau, Saluturi voioase de Trezire, tot inventate: “Buna dimineata Soare/ Buna dimineata Floare… Ma bucur sa va vad/ Ma bucur sa v-aud/ Ma bucur sa va spun acum: Buna dimineataaa!
  9. Ne-am jucat cu vorbele de la 2 ani. Am explicat expresii. Exemplu: facem impreuna prajiturele si ne jucam cu aluatul la masa din bucatarie. Iar eu spun: “O clipa, sa-mi arunc un ochi in cuptor, sa nu se arda”. Apoi, imi dau seama ce-am zis si revin: “Mara, sa vezi… cum suna vorba asta? Crezi ca eu chiar imi arunc un ochi in cuptor?” Si l-am exemplificat: adica, nu il iau si tac! l-am aruncat in cuptor; este o expresie… apoi am facut un joc, ce inseamna sa-ti arunci ochii pe ceva. Nu-i chiar aruncam, uite-asa, ci… vorba vine. Sau, “sa-ti vina mintea la cap” ori “sta mintea in loc”. O fi plecat mintea mea… uite-asa (si exemplific cu degetelele cum pleaca mintea din cap, cum vine ea inapoi)… cum sta mintea neclinitita, ca o stana de piatra… si atunci, intelegem mult mai clar ce inseamna o expresie verbala, un joc de cuvinte. Vezi, chiar te faci “negru de suparare?
  10. Astazi, pentru ca noi nu avem probleme cu vorbitul (intrepretare, jocuri de cuvinte, povesti), ba, din contra, sunt in situatia in care joc si inventez jocuri de … tacere. Ca sa mai ascultam si tacerea, nu doar vorbele. Zilele acestea jucam Mima sau Jocul tacerii (in care nu ai voie sa raspunzi ori sa razi, indiferent ce cuvinte ti s-ar adresa).

Spor la vorbit! Si la pauze, cu inteles… Cu drag,

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *