Teoria geamurilor sparte

Teoria geamurilor sparteVă revoltă atunci cand vedeţi că primarii se ocupă de spaţiile verzi, de montarea băncuţelor şi plantarea florilor înainte de a rezolva problemele mai mari?

Poate că ştiu de importanţa „Teoriei geamurilor sparte (Broken windows theory) – emisa în anul 1982 de doi profesori criminalişti de la Harvard, James Q.Wilson şi George L. Kelling. Ei au concluzionat ca o reducere a micilor semne de indiferenţă (fie că este vorba de obiecte stricate, fie că este vorba de mici infracţiuni) sau delăsare vor contribui la reducerea unor infracţiuni mai grave şi vor determina dezvoltarea unei comunitati mai responsabile.

Această teorie arată ca oamenii tind să se comporte în funcţie de mediul în care acţionează şi pleacă de la o observaţie simplă: dacă o clădire are geamuri sparte şi nu sunt imediat înlocuite, în scurt timp acea cladirea va avea din ce în ce mai multe „geamuri sparte” ( metaforic spus; poate un perete murdar, o instalaţie defectă, gunoaie)  pentru ca în final să ajungă o ruină. Geamul spart transmite un semnal de delasare, de lipsă de implicare. Din momentul în care s-a pierdut iniţiativa de a repara primul obiect stricat, riscul de a te afunda în mizerie este foarte ridicat. În final omul copleşit de toate stricăciunile din jur ajunge să se resemneze şi să se complacă în situaţie

Un experiment făcut de un grup de cercetatori olandezi confirmă comandamentele acestei teorii:

* Experimentul s-a desfăşurat într-o parcare de biciclete, pe două alei diferite. Pe o alee pereţii din apropiere erau plini de graffiti, pe cealaltă alee pereţii erau proaspăt vopsiţi. Pe biciclete au fost puse materiale publicitare pentru un magazin inexistent. Nu existau coşuri de gunoi în zonă. S-a observat că 69% dintre cei care îşi aveau bicicleta în zona cu graffiti au aruncat materialul publicitar pe jos, pe când numai 33% dintre cei aflaţi în zona proaspăt vopsită au făcut-o.

iuuu

https://www.facebook.com/PsihoterapeutLoredanaDobre

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *