Parcul National Yosemite

Half DomeUna dintre cele mai inalte faleze din lume. El Capitan, domina malurile impadurite ale Raului Merced din Valea Yosemite, ridicandu-se pana la 900m la intrarea in vale, fiind doar una dintre splendorile naturale ale regiunii. Cascada Yosemite, a sasea din lume ca inaltime, se revarsa de la 739m, in trei caderi uriase de apa. La celalalt capat al vaii se ridica masa de granit numita Half Dome („Jumatete de Cupola”), numita astfel dat fiind ca are un versant rotunjit si un perete vertical de roca inalta de 670 m in partea dinspre  vale.

UMBRE PURPURII. Half Dome, cu peretele sau retezat de ghetari in epoca glaciara, isi domina semenii de granit pe fondul apusului in Valea Yosemite. John Muir a militat pentru fondarea Parcului National Yosemite.

Cateva dintre cele mai inalte cascade din SUA se afla in Parcul National Yosemite – un teritoriu putin mai mare decat statul Luxemburg, in inima Muntilor Sierra Nevada din California.

Raurile susura printre bolovani uriasi si pajisti inflorite se intind la poalele falezelor masive din granit, avand ca fundal crestele inzapezite ale Muntilor High Sierra. Cea mai impresionanta parte a acestui peisaj de vis este insa Valea Yosemite.

parcul national yosemiteTURISTI IN SALBATICIE.

Drumetii au cutreierat Valea Yosemite in cadrul primei excursii organizate in 1901. grupup de 96 de persoane a fost condus de Will Colby, secretarul Clubului Sierra. Format in 1892 sub presedintia lui John Muir, clubul milita pentru protejarea zonelor salbatice si pentru ca turistii sa se poate bucura de ele. O tabara permanenta a fost stabilita la Tuolumne Meadows, iar de aici grupurile de turisti porneau in explorari, ascensiuni sau la pescuit. Excursia, cu durata de trei saptamani, a avut succes atat de mare incat a devenit anuala. Scriind despre ea in buletinul clubului, Ella M. Sexton marturisea: „Vesmintele barbatesti sunt indispensabile…O fusta ar face inaintarea prin tufisuri pur si simplu imposibila”. Dupa aceea Parcul Natioanal Yosemite a devenit un loc de vacanta cautat si pentru splendorile de iarna, iar agentiile de turism au inceput sa-l prezinte in programele turistice.Terenul, pronuntat „iozemiti”. deriva de la numele dat de indienii americani ursului grizzly – totemul treburilor locale. Pana in 1851, valea le-a apartinut in totalitate. Dar o trupa de cavalerie, California Volunteers din Batalionul Mariposa, a urmarit o banda de aventurieri pana in vale, zarind astfel splendidele peisaje de aici – printre care Cascada Bridalveil („Valul Miresei”), aflata vizavi de El Capitan, care se prabuseste de la 190m inaltime si pare ca ramane suspendata in are ca un voal diafan. Soldatii au fost coplesiti de pitoresul vaii. Relatarile lor au atras turistii si au determinat declararea zonei parc national.

Acesta a fost infiintat in 1890, in principal la instantele lui John Muir, un naturalist de origine scotiana, care a militat neobosit pentru protejarea sa. Muir scria: „Nici un templu creat de mana omeneasca nu se poate compara cu Yosemite…Fiecare piatra de aici pare a radia de viata…Ca si cum in acest camin muntos natura si-ar fi adunat cele mai de pret comori”.

Cu circa 10 milioane de ani in urma, Yosemite era un taram al dealurilor unduioase, dar apoi miscarile geologice au inaltat aceste coline, iar raurile si-au sapat albiile mai adanc. Multe dintre culmile albe sau gri-albastrui de granit sunt de fapt nucleele dure ramase cand roca de deasupra s-a fisurat, ca urmare a erodarii straturilor de suprafata si a eliberarii tensiunilor latente.

Acum aproximativ 3 milioane de ani a inceput glaciatiunea. In miscarea lor lenta, ghetarii au nivelat imbinarile lespezilor de piatra si au adancit vaile, retezand canioanele laterale si creand alte vai la inaltime. Cand gheata s-a topit, acum circa 10.000 de ani, un lac vast a inundat adanca Vale Yosemite.

Incet, lacul s-a umplut cu aluviuni, transformandu-se intr-o vale fertila printre falezele de granit. Marele Canion Toulumne, la nord de Valea Yosemite, strabate parcul de la est la vest; si el s-a format in acelasi mod.

Printre cele peste o mie de specii de plante salbatice se numara si macii californieni, care impestriteaza primavara pajistile joase, si parfumatele azalee vestice, care infloresc vara. Liliacul de California si manzanita cu scoarta purpurie acopera coastele dealurilor.

Toamna, Yosemite devine o mare de ruginiu, rosu si galben. Printre copacii de aici se numara stejarii negri, cedrii de smirna, pinii ponderosa si giganticii sequoia – cel mai mare arbore existent in prezent pe Terra. Desi nu este atat de inalt ca ruda sa de pe tarmul californian, raportul dintre inaltimea si grosimea trunghiului ii confera titlul de cel mai masiv copac din lume.

Arborele Sequoia Toti arborii sequoia din parc cresc in treci palcuri distincte – maiestuoase coloane galben-maronii inalte de peste 60m. In cel mai mare palc, Mariposa Grove, traieste un „veteran” stramb, lovit de trasnet, numit „The Grizzly Giant”. Considerat a avea 2700 de ani, acesta trebuie sa fi fost deja falnic la incepulul erei crestine.

Urusul negru este cel mai mare mamifer din Yosemite, dat fiind ca grizzly nu mai traieste aici. Ursii se hranesc indeosebi noaptea, cu bulbi, mladite, peste, miere, seminte si fruncte. Cerbul-catar, numit astfel din cauza urechilor sale mari, este usor de remarcat pe pasuni si in paduri, datorita coloritului rosu-argintiu pe care il are blana sa vara.

O PRIVELISTE MEMORABILA. Astazi Yosemite atrage peste 3 milioane de vizitatori anual. Vara, Glacier Point ofera o extraordinara priveliste asupra celor 1.000 m ai Vaii Yosemite si asupra cascadei cu acelasi nume. Este o imagine de neuitat, fermecatoare indeosebi la apus sau la lumina lunii.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *