Oaza Oulad Said

Copacii rodesc si apa susura pe un petic de pamant roditor, pierdut in imensitatea pustie a Saharei.

Apa este sangele desertului, iar sutele de oaze risipite pe intinderea Saharei par insule fertile intr-o mare pustie si dezolanta. Conceptia comuna despre oaza sugereaza o imagine romantica – palmieri unduitori pe marginea unei oglinzi de apa cristalina, din care nomazii isi refac proviziile de apa nainte de a porni mai departe prin desert. Imaginea de a porni mai departe prin desert. Imaginea este idilica, dar oarecum departe de realitate, fiindca unele oaze, cum este si Oaza Oulad Said din Algeria, sunt locuite permanent de comunitati de fermieri.

Oaza Oulad SaidGratie palmierilor si culturilor de legume, Oulad Said constituie un loc pitoresc si atragator, in care rochiile femeilor adauga o pata de culoare pe strazile marginite de case din argila roscata. Oaza contrasteaza puternic cu peisajul inconjurator al Marelui Erg Occidental. Acolo, dune uriase se ridica asemenea unor valuri pe o mare unduitoare de nisip, soarele verii neinduplecat radicand ziua temperature pana la 49oC sau chiar mai mult. Un calator ratacit, fara apa si fara posibilitatea de a se adaposti la umbra, ar muri de insolatie  si deshidratare in 48 de ore. Locuitorii din Oaza Oulad Said sunt in mare parte vanzatori de legume; ei lucreaza petice de pamant irigat pe care cultiva legume, vita-de-vie, smochini, piersici, portocali si, desigur, cea mai de pret cultura a desertului, curmalii. Printre palmieri, cativa stalpi marcheaza inca locul fostei piete de sclavi, bieti nefericiti care au muncit la construirea canalelor de irigatii, numite foggara, contribuind bunastarea de azi a locuitorilor. Apa potabila este adusa de sub pamant, dintr-un vast “burete” nisipos, gros de 1,800m pe alocuri.

Curmalului, se spune, ii place sa stea cu capul in joc si cu picioarele in apa. Ca si camila, el este essential pentru viata in desert si, drept urmare, este tratat cu respect si dragoste, ca o ruda apropiata, in jurul sau fiind create mituri si legend.

Una dintre acestea povesteste ca Allah a incropit curmalul din tarana care i-a ramas dupa ce la creat pe Adam. Altele sustin ca, dup ace l-a alungat pe Adam din rai, Dumnezeu i-a cerut sa-si taie parul si unghiile si sa le ingroape; in acestea ar fi crescut un copac cu fructe suculente.

Curmalul: Copacul vietii

Se spune, de asemenea, ca fiecare curmal dezvolta relatii stranse cu ceilalti curmali. Daca unul moare, “prietenul” sau din apropiere il jeleste si nu mai rodeste. Un copac-femela se stinge daca “partenerul” sau moare. Frunctul acestui copac pretieos este un aliment de baza, ce poate fi mancat proaspat sau poate fi uscat si pastrat in faina. Nici o parte a copacului nu este irosita; Trunchiul este folosit pentrul lemnul lui si drept combustibil, scoarta fibroasa este impretita in funii, din crengi se fac garduri si acoperisuri, iar din frunze se confectioneaza cosuri, mature, sacose si samdale. Dim sucul unor specii de curmal se obtine un sirop dulce, iar cel al curmalilor tineri se obtine un vin gustos, dar foarte tare. Nici samburii nu se arunca; prajiti si macinati, din ei se prepara “cafea” – o alternativa la ceaiul fierbinte sorbit in serile reci ale desertului.

Circuitul apei in desert

De secole, oamenii desertului capteaza apele subterane sapand tuneluri numite foggara, prin care apa este adusa in oaze. Tunelurile se pot intinde pe 16 km, avand adancimi de pana la 30 m.

Toate au fost sapate de mase mari de oameni, majoritatea sclavi, cu unelte simple. Mentinerea lor constituie o problema; canalele se blocheaza adesea ori trebuie extinse pentru a capta mai multa apa.

Apa iese din foggara chiar langa pamantul ce trebuie irigat, minimizandu-se astfel prierderile prin evaporare. O “grebla”  amplasata de-a latul albiei directioneaza apa spre diversele loturi de pamant.