O plimbare in Insula Soricelului

Una dintre cele mai populare atractii din Corfu este Insula Soarecelui, un mic petic de pamant imbracat in vegetatie mediteraneana luxurianta, ascuns la sud de orasul Corfu.

Mouse Island

Pontikonisi, cum o numesc corfiotii, inseamna Insula Soarecelui. De unde i se trage numele? Unii spun ca din cauza copacilor mari care-i dau insulei forma de soricel; altii spun ca datorita scarilor albe care urca la capela din varful dealului, pentru ca privita dinspre ucat, seamana cu codita unui soarece. Indierent cum si-a capatat numele, Insula Soarecelui este cel mai fotografiat loc din Corfu.

Localnicii spun ca Odiseu ar fi ancorat aici cand a plecat sa lupte in razboiul troian. Situata la doar cativa kilometri de orasul Kerkyra, insula, cu cateva cafenele si baruri dragute, este un loc placut pentru o escapada de cateva ore. Punctul principal de atractie de pe insula este manastirea bizantina Pantocrator, care dateaza din secolul al XI-la sau al XII-lea. Ca sa ajungi la ea trebuie sa urci insa scara de piatra alba; nu e un drum lung, dar cei mici s-ar putea sa aiba nevoie de o mana de ajutor. Sus, la manastire, sunt pietre funerare de marmura care amintesc de imparateasa austriaca Erszebeth.

La nordul insulei este o insulita mai mica, Vlacherna, care acum este legata de uscat printr-un dig ingust. Pe Vlacherna nu mai este decat o manastire parasita si un chiparos stingher; maicile obisnuiau sa se roage la umbra chiparosului, dar zgomotul de la aeroportul construit in apropiere le-au alungat din manastire. Doua insule vecine, una cu o capela, alta cu o manastire, si o scara in forma de coada de soricel… o poveste draguta si niste locuri frumoase, care trebuiesc vizitate neaparat.

Si daca tot suntem la capitolul plimbari, recomand o mica “expeditie” si pe peninsula Kanoni, la care se ajunge fosrte usor din orasul Corfu facand o plimbare de circa o jumatate de ora. Peninsula ofera o priveliste superba, peisajul este plin de verdeata, apa marii – de azur si cele doua insulite despre care tocmai ti-am povestit completeaza tabloul.

Oferta sejur Corfu

Potamaki Beach Hotel 3«, de la 383 euro/pers., transport cu avionul, transferuri, 7 nopti cazare, mic dejun, asistenta turistica. Christian Tour, Tel. 021 211 11 39, www.christiantour.ro

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *