Muntii Ahaggar din Algeria

In adancul Saharei exista un tinut al carui peisaje, legende si oameni au inspirat poate povestile celor o mie si una de nopti.

In Sahara, cel putin atunci cand soarele se afla sus pe cer, nu exista o linie a orizontului, ci numai o ceata laptoasa, ale carei margini ar putea fi la fel de bine aproape sau departe in zare. Calatorind spre sud insa, din oaza In Salah spre centrul marelui desert, devii treptat constient de o vaga intensificare ce se intinde pana departe de jur-imprejur.

Muntii AhaggarIncetul cu incetul, aceasta opacizare se transforma in inalta si aproape interminabila masa de stanca alcatuind ultimul bastion al Masivului Ahaggar din Algeria. Uimitor chiar si intre numeroasele privelisti uimitoare ale Africii, Ahaggar este o insula uriasa, pierduta in oceanul de nisip saharian. Marginit pe trei laturi de stanci amenintatoare, spre vest masivul se pierde treptat in Tanezrouft, Taramul Insetat, unde, odinioara, un calator s-ar fi ratacit de caravana sa nu s-ar mai fi pregatit decat sa moara.

Desi este considerat un lant muntos, Ahaggar – numit si Hoggar – este un podis granitic inalt. In inima sa, in regiunea Atakor, rauri de lava au acoperit granitul cu o patura de 180 m de bazalt crapat si aspru ca o enorma bucata de zgura.

Peisajul vesniciei

cratere vulcanice AtakorConurile vulcanice din Atakor strajuiesc masivul Ahaggar, un platou arid si intins, aproape de dimensiunile Frantei.

Din mijlocul sau se inalta pana la 3.000 m, un fantastic ansamblu de turnuri, pinteni si lespezi formate din fonolit, o alta roca vulcanica. Racindu-se, aceasta s-a spart in forme lungi, prismatice, asemanatoaretevilor unei orgi, desi unele seamana mai degraba cu niste imense manunchiuri de sparanghel, aseazate in picioare.

Intr-o zona de aproximativ 777 km2 din Atakor exista peste 300 de astfel de monoliti ce confera forme neasteptate unui peisaj oricum bizar. Tuaregii, populatiei nomada ce traieste in Ahaggar de cel putin 2 000 de ani, au numit acest loc Assekrem, ”capatul lumii”.

Oamenii din Ahaggar

tuareg din AhaggarDesi multi tuaregi tineri din Ahaggar lucreaza astazi pe platformele petroliere, la festivalurile traditionale ei demonstreaza ca nu au pierdut nimic din indemanarea stramosilor lor razboinici.

Intre munti, vegetatia lipseste complet, iar in intreg masivul Ahaggar flora este slab reprezentata. Ploile sunt sporadice si scurte, dar ici si colo, in canioane abrupte care intarzie evaporarea, apa se aduna in oaze ce permit existenta catorva plante si ofera o iluzie de racoare. Desi foarte putine, oazele au o importanta extrema pentru tuaregi si pentru turmele lor.

Oamenii din Ahaggar

Tuaregii din Ahaggar sunt o populatie fascinata. Inalti, cu pielea deschisa la culoare, incepand de la varsta pubertatii barbatii poarta valuri – dupa spusele unora, pentru a impiedica spiritele rele sa le patrunda in corp prin gura. Au sabii, pumnale lungi si scuturi din piele alba de antilopa. Dupa unele autoritati in domeniu, tuaregii sunt urmasii misteriosilor conducatori de care, veniti din Libia in jurul anului 1000 i.Hr., care apar in picturile rupestre din Tassili.

Numele lor, tuareg, inseamna in araba „parasit de Dumnezeu„, fiindca s-au convertiti tarziu la islamism si inca mai prezinta si azi unele devieri de la litera religiei musulmane. Femeile nu poarta valuri si au o influenta puternica in trebuirle familiei, aceasta fiind de obicei monogama.

oaza In SalahPana la sfarsitul seculului al XIX-lea, tuaregii din Ahaggar, stabiliti in oazele Tamanrasset si In Salah, stapaneau cea mai mare parte a desertului si faceau negot cu fildes, aur si sclavi, completandu-si veniturile din taxele pentru protectia caravanelor.

In 1881, temandu-se ca acest mod de trai le va fi amenintat de planurile francezilor de a construi o cale ferata transsahariana, tuaregii au masacrat aproape intreaga expeditie trimisa pentru stabilirea traseului. Desi expeditia franceza fusese prost organizata si condusa, iar membrii tribului dispuneau doar de arme medievale, furia atacului tuaregilor si aspectul lor sinistru le-au creat in ochii francezilor o reputatie de invincibilitate.

Tuaregii i-au impresionat puternic pe francezi, care au pus pe seama lor o sumedenie de legende despre care tuaregii nu auzisera niciodata. Cea mai incitanta este cea relatata in romanul Atlantida, scrisa de Pierre Benoit in 1919. Cartea povesteste despre Antinea, o frumoasa regina a Atlantidei care traieste intr-un castel din Muntii Ahaggar, unde ii seduce si ii ucide pe tinerii ofiteri ai armatei franceze. In 1925, arheologii au anuntat ca descoperisera scheletul unei femei care fusese ingropata cu onoruri regale. Presa a identificat-o imedia cu Antinea.

Rezultatul a fost electrizant. Ofiterii francezi au sapat muntii in cautarea altor dovezi si chiar marele explorator Henri Lhote s-a lasat cuprins de frenezia starnita de legenda.

Cand, in 1928, intr-o grota izolata, a descoperit o pictura rupestra ce reprezenta o femeie cu sanii vopsiti in alb, el a sustinut ca este Antinea, sirena legendarului Ahaggar.

Preot in desert

Charles de FoucauldIn cursul unei calatorii prin Sahara in 1883, un tanar francez bogat, Charles de Foucauld, a fost captivat de desert si de oamenii acestuia.

Renuntand la avere si la slujba, a devenit preot si, in 1902, a intemeiat o misiune in Tamanrasset. Acolo traind in lipsuri, si-a consacrat viata tuaregilor ca prieten si medic, oferindu-si ajutorul in momente de restriste. Singuratatea desertului si a muntilor i-a oferit seninatate sufleteasca, indeosebi printre stancile de la Assekrem, unde s-a si retras in sihastrie,

De Foucauld a fost ucis, probabil neintentionat, in cursul unei revolte initiate de turci la Tamanrasset, in 1916. Chilia sa de la Assekrem exista inca si vizitatorii se catara pana la ea, in zori, pentru a vedea cum piscurile ciudate contorsionate se coloreaza in purpuriu, violet si roz pe masura ce soarele urca peste desert.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *