Minunea mea: Povestea printesei mele de nota 10

M-am hotarat sa scriu aici povestea mea pentru a da curaj viitoarelor mamici si actualelor burtici.

Cand am ramas insarcinata pentru prima data nu aveam un doctor ginecoloc uzual, nu eram pregatita pt un bebe, am ramas accidental. Bineinteles ca al meu iubit actual sot nici nu vroia sa auda dar eu eram hotarata sa il cresc singura.

De la doar cateva saptamani de sarcina s-au pornit durerile si sangerarile. Am alergat la doctor la medlife mi s-a spus ca nu e nici o problema sa iau progesteron ca totul va fi bine. Bineinteles ca nu a fost bine, dar eu atunci nu m-am stresat prea tare pentru ca toti au zis ca se mai intampla ca nu e nici o problema ca o sa fie bine a doua sarcina.

Peste un an am ramas iar graviduta, i-am spus sotului si eram amandoi fericiti. Am mers la dr unei bune prietene, ea fiind insarcinata in momentul ala in 7 luni. Zis si facut medicul era de la Municipal dar lucra si la o clinica. M-am dus la clinica, i-am zis ca am avut o sarcina pierduta, el a zis ca nu e nici o problema si mi-a dat sa fac analize. Atat ii multumesc acelui dr ca m-a trimis la analizele de coagulare caci altfel nu descopeream problema dar atat. A durat ceva pana au iesit analizele timp in care bineinteles eu iar aveam dureri mari si sangerari. Acel dr mi-a zis ca e normal sa te doara burta si spatele si ca nu are ce sa imi dea si sa nu mai fiu eu asa de sperioasa si panicata ca probabil nici nu ma doare asa tare. Au iesit analizele si dr hematolog mi-a zis ca tre sa iau aspenter sau clexane.

Eu nu luasem niciodata aspirina iar mama mi-a zis ca odata cand am fost mica mi-a dat si am facut alergie. Deci m-a trimis sa imi fac test pt alergie la aspirina  timp in care nu mi-a dat sa iau nici un amarat de progesteron sau un nospa sau ceva. Nimik.

Pana a iesit testul la aspirina la care bineinteles ca nu era alergica, am pierdut bebelul. A fost cumplit dar eu eram fericita ca am descoperit macar cauza: Trombofilie, Mutatie a Factorului V Leiden.

A mai trecut ceva vreme si am ramas din nou. Am pastrat dr caci eu credeam ca e ok. Ca in sarcina nu ai voie sa iei nici un medicament. (Eram mica si proasta si f naiva) M-am dus

Minunea mea

direct la fundeni unde mi s-a dat tratament doar aspenter si magne B6. Dr ginecolog nu mi-a dat nici de asta data nimik pentru durerile mele. Mergeam frecvent la eco si la consultatii care presupuneau control pe masa. O mica paranteza : fetelor daca va stiti cu probleme, cu dureri, sangerari nu lasati dr gineco sa faca control pe masa. Nu se face deoarece se poate pierde sarcina.

Bineinteles ca la 11 saptamani am aflat ca bebe s-a oprit din evolutie. Am zis ca mor. Atunci am fost devastata. Nici nu stiu cum am ajuns de la municipal pana acasa cu masina caci eram singura. Cand am aj acasa si a vazut sotul masina, era plina de namol ca ramasesem cu ea intr-o groapa cu noroi, m-a intrebat cum am scos-o de acolo si nu am stiut sa ii raspund. Nu stiam cum am ajuns acasa. Am mers cu sotul la respectivul medic gineco si sotul meu l-a intrebat cum e posibil sa se intample din nou si sub tratament. El a raspuns foarte degajat ca e normal ca el are un record cu o pacienta de 45 de sarcini pierdute. Chiar asa a zis jur.

Sotul meu care nu e vre-un micut s-a incordat tot si i-a spus ca noi nu vrem sa spargem recorduri vrem sa facem un bebe. Am pus eu mana pe el caci altfel cred ca ii tragea un pumn.

Nu am vrut sa mai aud de sarcina mult timp. Cand vedeam femei insarcinate pe strada imi venea sa plang si le uram din tot sufletul. Poate o sa ma judecati dar asta simteam atunci. Eu care cand vedeam un copil ii zambeam il luam in brate si ma jucam cu el, acum cand vedeam un copil intorceam privirea. Intrasem intr-o faza foarte nasoala. Eram disperata sa nu raman, dar sotul isi dorea un bebe si a inceput sa vb cu mine si incet, incet mi-a redat placerea de a privi o graviduta sau un bebel. Si am hotarat sa mai incercam odata.

Am inceput sa ma documentez, sa caut forumuri despre sarcina si trombofilie. M-am dus la o dr de la cf2 de care auzisem ca a avut gravidute cu probleme. Mi-a dat in preconceptie sa iau aspenter, magneB6 si acid folic.

Dupa 2 luni am ramas gravida. Mi-a iesit test pozitiv la 3 sapt si un pic. Am sunat-o la 6 dimineata pe dr si i-am zis, ea a zis sa continui cu aspenter si sa ne vedem dar eu i-am zis ca doar cu aspenter eu nu stau deoarece doar cu aspenter pierdusem sarcina trecuta, i-am zis ca voi face clexane. Ea a zis ca daca eu vreau sa fac, sa fac ca nu imi strica cu nimik. Zis si facut din acea seara mi-am facut injectia singura.

Va dati seama ca nu mi-a aratat nimeni cum si imi era groaza; in viata mea nu facusem nici o injectie apai sa imi fac singura dar am zis ca pt bebe orice si am citit instructiunile am mai intrebat in stanga si-n dreapta si am facut-o. Cand m-am dus la control facusem deja beta stiam ca totul e ok dar la eco nu vedea nimik. Avea un aparat pe care cred ca nu vedeau niciodata nimik era din 1900 toamna. Nu imi scria pe nici o fisa doar din vorbe imi zicea ce sa iau. Eu vb cu fetele de pe forumul de la trombofilie am vazut ca era bine sa iau femibion si am inceput sa iau.

La controlul urmator peste cateva zile ea imi zice sa continui sa iau femibion dar nici nu imi zisese pana atunci de el il luam eu fara sa stie ea. Aici a fost primul semnal de alarma. Bineinteles au inceput sangerarile, am sunat-o nu a rasp in ziua aia, eu stiind de pe net ca tre sa iau progesteron pentru sustinere am bagat imediat. Cand am reusit sa vb cu ea mi-a zis sa iau si duphaston. La control iar nu mai stia ce iau, cine sunt sau ce e cu mine. M-am enervat si am cautat alta dr. Norocul meu cu una dintre fetele de la trombo ca mi-a pov de dr ei, intre timp aceasta fata nascuse si era extrem de multumita de dansa. M-am programat la un control. A fost minunat, nu numai ca a vazut imediat sarcina dar mi-a aratat si inimioara. Mi-a scris pe fisa tot istoricul mi-a scris ce tre sa iau a stat de vb cu mine mi-a explicat tot ce se putea explica. Mi-a zis ca nu garanteaza nimik dar luptam pana la capat.

Zis si facut mi-a zis ca o sa ma cheme din sapt in sapt la eco ca sa monitorizam bine primul trim. Dar au inceput sangerarile cu tot cu progesteron. Mergeam si de 2 sau 3 ori la dansa pe sapt sa vedem daca totul e ok. Luam vreo 15 pastile + injectia seara. Cum aveam vreun discomfort nou ii dadeam mesaj, imi raspundea in 5 min cu ce sa fac.E o minune de doctora, stia exact cine sunt si ce e cu mine. La 7 sapt m-a internat cu iminenta de avort si am facut injectii cu litic din 6 in 6 ore. Nu va spun ce dureroase sunt. Am ajuns la 9 sapt cand in timpul ecografiei dr mi-a zis ca de acum ea e increzatoare si daca fac ce imi zice o sa fie bine. Prinsesem aripi. Am uitat sa va zic ca de la 6 sapt nu m-am mai dus la munca. Aveam  voie doar pat si baie atat. Bineinteles luam pastile cu pumnul dar bebe crestea si totul era bine, eu eram f speriata imi cumparasem un stetoscop si ii ascultam inimioara si asa ma linisteam. Deoarece aveam placenta praevia si colul foarte scurtat si dureri mari si contractii am ajuns sa iau 8 pastile de no-spa forte pe zi. Aveam mari dureri de burta si de spate dar cu supozitoare si no-spa se mai ameliorau. La 17 sapt iar iminenta de avort, contractii puternice iar spital, iar injectii. Am tecut si peste asta. Am aflat ca urma sa avem o bebelina, eram super fericiti. Eu continuam constiincioasa tatamentul cu pastile si clexane si stat doar in pat. Nu va spun cat de greu imi era sa nu pot sa fac nimik. Pana atunci eram genul de om care face tot singur iar acum nu imi puteam lua nici de mancare caci bucataria la noi e la parter iar camera mea la etaj si strigam pe cineva sa imi aduca de mancare.

Mama m-a ajutat enorm, ea imi spala rufele, ea facea curatenie, ea facea tot. La inceput eram asa de suparata si cum incercam sa imi fac eu cate ceva cum apareau sangerarile. Asa ca am fost nevoita sa o las sa faca tot. La 28 de saptamani m-au apucat contractiile am ajuns bineinteles la spital. m_au bagat in sala de nasteri pt monitorizare, si mi-au facut iar minunatele injectii pe langa pumnul obisnuit de pastile, dupa o sapt am mers iar acasa. La 36 de saptamani la testul non-stres m-au gasit cu contractii din 2 in 2 minute eu nu le simteam. Bine ca era inchis colul. Iar internare, iar injectii cu litic de la care nici pana azi nu imi simt anumite parti de pe fund dar de acum nu mai luam asa multe pastile si dr imi daduse voie sa fac o plimbare pe zi. Bebe avea cordonul in jurul gatului dar dr mi-a zis ca nu e nici o problema. Placenta se ridicase si deci se putea naste natural. Dupa o saptamana de tratament am plecat acasa. De acum nu mai luam pastile ramasesem doar cu clexanul. Imi era asa de ciudat sa nu fiu atenta tot timpul la cat e ceasul ca sa iau pastila cateodata chiar ma duceam sa verific ce ora e si vroiam sa merg sa iau pastile apoi bineinteles ca radeam singura de mine :))

M-a chemat la control la 38 de saptamani deja nu mai aveam dureri, eram ca o floare, faceam plimbarici, eram happy. Si ma duc eu la control si pe masa la eco imi zice azi te operez. Va dati seama ca am ramas tablou. Aveam prea mult lichid. Intr-o saptamana facusem polihidramnios si trebuia cezariana de urgenta. Bine ca aveam totul pregatit acasa. Cand l-am sunat pe sot sa ii zis ca azi ne cunoastem bebelina a ramas mut cica cum azi? :)) eu eram la control cu sora mea si uite asa am alertat toata familia. La 16:37 pe 19.06.2013 s-a nascut printesa mea cu nota 10, o minunatie de fata, sanatoasa, perfecta.

Am luptat mult pentru aceasta fetita si nu regret nimik. Acum mi se pare ca perioada asta a sarcinii in care eram fericita doar cand dadea ea din  picioruse caci in rest eram cu dureri sau imi faceam griji ca poate s-a intamplat ceva. Cand nu dadea din picioruse o ora intram in panica si incepeam sa lovesc eu usor burtica ca sa imi raspunda pitik sa stiu ca e bine. A fost foarte greu sa stai in pat 9 luni sa nu poti face nimik bine ca exista net si comenzi online ca asa am avut si eu ce sa fac si cum sa imi cumpar toate cele necesare caci altfel cred ca imi terorizam familia.

Dupa ce am nascut mama mea mi-a zis ca ea nu credea ca o sa mai fiu normala la cap :))
Prietenele la fel au zis ca nu si-au inchipuit niciodata ca eu voi putea sta atat de mult deoarece eu eram numai pe fuga, numai pe afra. Dar pentru un bebelus va zic sincer merita tot efortul
Si chiar de va fi la fel abia astept sa ii fac bebelinei mele un fratior caci nu am de gand sa fie singura la parinti.
Bineinteles ca mai erau multe de zis dar asa m-am putut eu exprima.

Sper sa va fie de folos experienta mea si sa va dea curaj si putere
Pupicei

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *