Mamica in devenire

mamica in devenireAcum un an si jumatate am devenit mamica. Dintr-o joaca, departe de casa si implicit de familie. Pur si simplu m-am gandit ca ar fi timpul (pe atunci 27 de ani) sa fac un copil. Imaginea de maternitate era una perfecta: burtica, haine dragute, miscarile bebelusului, carucior, biberoane. Zis si facut. De la decizie nu a trecut foarte mult si intr-o dupa amiaza fac un test de sarcina! Pozitiv! Cred ca senzatia de atunci nu o voi putea descrie in cuvinte dar am sa incerc: greata, senzatie de maini si picioare reci, tremurat si panica.

Nu am am fost superstitioasa de la inceput si la 3 zile am anuntat familiile si prietenii ca vom avea un bebelus. M-am dotat cu toate cele ce am considerat necesare: creme pentru vergeturi, pentru hidratare, muzica de calmare, uleiuri de relaxare si carti despre sarcina. Eram pregatita sa imi privesc corpul cum se transforma. Am incercat pe cat posibil sa am  grija ce manac si sa fac sport (oricum am lucrat pana in luna a 8-a). Asteptam asa dupa cum citisem momentul magic al sarcinii. Planul de slabit dupa sarcina era facut si ma vedeam si eu ca mamicile faimoase de la televizor slabind in 2-3 luni. Pe locuri gata start. Ce poate fi atat de greu imi ziceam? Am sa ma bucur de perioada asta si am sa stralucesc.

Doamnelor, nu vreau sa va dezamagesc dar realitatea a fost alta. Am sa va spun deoarece si eu as fi dorit ca la acel  moment sa stiu adevarul poate as fi acceptat mai usor realitatea. Corpul meu clar a inceput sa se schimbe…si s-a tot schimbat pana am ajuns de la 56 de kilograme la 82. Asta in conditiile in care munceam si nu mancam nesanatos (fast food, prajeli). Luna de luna cantarul arata din ce in ce mai mult iar eu ma simteam din ce in ce mai greoaie. Vizitele la toaleta nu mai erau vizite caci practic ma mutasem acolo.

Eram nervoasa si nicio data nu m-am simtit magica sau stralucitoate. Ma simteam balonata, urata, obosita. plina de crema de vergeturi si cu stari emotive care mai de care mai ciudate. Ma trezeam seara si incepeam sa plang ore intregi fara motiv, aveam atacuri de panica si o frica continua ca ceva rau se va intampla. De la o perioada am inceput sa nu mai dorm din cauza greutatii burtii si a durerii de sani. Orice miscare prin casa, treburi care de obicei le faceam cu usurinta devenisera extrem de grele. Pana si sa ma incalt imi era greu: trebuia sa ma asez in fund, sa stau 5 minute sa imi pun pantofi apoi trebuia sa fiu in apropierea unui perete sau scaun ca sa ma pot ridica.

De gatit cam greu caci nu ma putea apleca, nu puteam sta prea mult in picioare deorece se umflau. Orice faceam acasa aveam nevoie de sprijinul partenerului meu (care din fericire a fost 100% alaturi de mine). Chiar si sa ies din cada aveam nevoie de el. Cred ca statul in pat la filme (Totul despre sex toate seriile si filmul iar si iar) a fost singura distractie. Am incercat sa merg si la club crezand ca ma voi relaxa dar ca la club: oamenii beti, dansuri iar eu dupa ce ca ocupam mult spatiu 🙂 imi era si frica sa nu fiu lovita in burta deci am revenit la filmele mele.

Intra-devar miscarile bebelusului au fost pur si simplu magice si ma gandeam Doamne, cum ai facut tu in asa fel ca sa creasca o viata in mine. Si apoi iar ma imbracam cu hainele si sosetele partenerului mei deoarece erau singurele care imi veneau. Inca aveam tendinta sa imi iau haine marimea de dinaintea sarcinii si la un moment dat chiar am incercat imposibilul: sa incap intr-o pereche de pantaloni de piele numarul 10. La care vanzatoate vazandu-ma cu ditamai burta mi-a recomandat sa mai revin dupa sarcina.

Nu vreau sa descurajez pe nimeni. Acum multe faze imi par haioase si chiar ma distrez pe seama lor. Dar atunci a fost greu. Nu eram pregatita, nimeni nu imi spusese si partea cealalta a lucrurilor. Am crezut ca totul o sa fie dragalas si usor. Poate daca as fii stiut ca e si greu m-as fi pregatit mai bine dar la acea vreme credeam ca sunt singura carei i se intampla. Acum fetita mea are 1 an si 8 luni si e perfect sanatoasa si un copil vesel. Sunt mandra, o privesc si imi dau lacrimile. Urmele sarcinii sunt pe trupul meu, incerc sa ma obisnuiesc cu ele si sa ma simt bine

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *