Lacurile sarate din Anzi

Splendori viu colorate se inalta deasupra norilor in lumea stranie si secreta a  podisului bolivian.

Intre sirul estic sic el vestic al Anzilor, numite Cordilleras, se intend o serie de podisuri inalte care acopera 2 400 km, din centrul statului Peru pana in Argentina. Altitudinea nu scade nicaieri sub 3.000 m, fiind in general mult mai mare. Este un taram straniu, in care nimic nu e ce pare a fi. Soarele arde, si totusi desertul de dedesubt ramane adesea inghetat. Ziua, cerul are o nuanta violeta, iar noaptea stelele nu licaresc, ci stralucesc pe un fond negru de catifea.Cel mai mare desert de sare din lume

Muntii din zare par suficient de aproape pentru a-i atinge, iar apa lacurilor variaza de la verde-jad la rosu deschis. Sau ceea ce pare la prima vedere a fi un lac poate sa fie de fapt o orbitoare campie de sare. Daca mai adaugam la toate acestea palcuri de vulcani fumegand, balti de namol clocotind si roci erodate in forma de animale de cosmar, imaginea incepe sa para familiara: asa isi imagineau odinioara autoii de romane stiintifico-fantastice ca trebuie sa arate suprafata plantei Marte.

Inalt si uscat

Coplesitoare sunt insa dimensiunile podisului. Altiplano“campia inalta” dintre cele doua brate ale Anzilor, din vestul Boliviei si sud-estul statului Peru se intinde la poalele unor piscuri acoperite de un strat subtire de zapada, desi aici atitudinea este de 6.000 m. Spre sfarsitul ultimei epoci glaciare, Altiplano era acoperit de doua mari lacuri; desi inca vast, Titicaca de azi este doar o ramasita a vechiului lac nordic.

Ambele erau alimentate de scurgerile ghetarilor si ale zapezilor topite din munti, dar cand gheata s-a retras si cantitatea de apa a scazut, lacurile au inceput sa se evapore. Sub soarele arzator si aerul pur al acestor inaltimi, procesul a decurs relative rapid. Acum, din lacul sudic nu au mai ramas decat vreo cateva lagune si smarcuri, plus lacurile sarate- numite salar; cel mai mare dintre ele este Salar de Uyuni.

In zbor

Stoluri de pasari flamingo, printre care si specia rara de flamingo James, invaluie in umbra recifele de sare ce patrund in Laguna Colorada.flamingo James

O lume de vis

Apele rosii ale Lagunei Colorada par un capriciu al naturii, dar sunt rezultatul continutului ridicat de alge microscopice.

Insule pe o mare de sare

Vegetatia este aproape inexistenta pe vasta intindere de sare numita Salar de Uyuni; singurele exceptii sunt cactusii, precum browningia, care cresc pe cele cateva insulate pietroase. Invelisul lor gros ii protejeaza de caldura si frigul extreme, iar unii dintre ei au capacitatea de a stoca apa in tulpinile lor expansibile.

In cea mai mare parte a timpului, acesta nu e altceva decat o orbitoare campie de sare alba si pura , ce acopera o zona de marimea Ciprului. Chiar de la sfarsitul  epocii glaciare, acum circa 10 000 de ani, procesul de evaporare a atras umiditatea si mineralele din namol spre suprafata lacului. In fiecare an, ploile de iarna formeaza o oglinda intinsa de apa joasa, care se evapora vara. Acest fenomen lasa in urma o crusta de minerale, in principal sare, groasa de pana la 6 m – exceptand marginile, unde este destul de subtire pentru a se crapa sub pasii eventualilor trecatori.

Traversarea lacului sarat cu un autovehicul de teren este una dintre cele mai interesante experiente si, totodata, o scurtatura considerabila a drumului peste platou. Patrunzi pe “patura” de sare pe una dintre intrarile create de camioanele de cursa lunga , iti iei ca punct de reper unul dintre piscurile indepartate si, teoretic, totul ar trebui sa fie simplu.

De fapt, imensitatea alba ii dezorienteaza pe cei are o strabat , iar crestele muntilor par a pluti undeva pe cer. Dupa o ploaie este si mai rau. Pelicula de apa ce imbraca sarea reflecta albastrul cerului, linia orizontului dispare, iar cei care traverseaza lacul au senzatia ca sunt doar niste furnici ce se tarasc pe fata unei oglinzi gigantice.

Punctele de reper sunt rare, desi ici si colo cate o insulita pietroasa se ridica deasupra sarii. Adesea, poti intalni pe drum coji crapate ale unor oua de flamingo si varfuri de sageti cioplite, despre care nu se stie daca zac aici de secole sau de milenii. Printre ele se gasesc si oasele unor animale care, cine stie cum, au reusit sa ajunga pe aceste insulate si apoi au murit de foame si sete, inainte de a putea strabate inapoi drumul spre desert.

La sud de Uyuni, podisul urca spre Puna de Atacama, devenind chiar mai rece si mai dezolant. Privelistea este insa extraordinara, cu vechi gramezi de lava maronie si gri-verzuie in forme suprarealiste, batute de vant, marginite de lacuri sarate si “ghetari” de sare. Cea mai adaptata planta de aici este llareta, inrudita cu patrunjelul, care acopera stancile cu o haina de frunze mici de un verde-intens; tesatura deasa a radacinilor sale, de o duritate iesita din comun , ofera unicul combustibil din zona.

Cel mai frapant element al regiunii Puna de Atacama este seria de oglinzi limpezi de apa, precum stropii cazuti de pe paleta unui picior. Si aceste lagune sunt bogate in minerale, dar inca nu au secat. Unele au o nuanta turcoaz, altele sunt gri-argintii sau, ca Laguna Verde, au culoarea smaraldului – in functie de substantele chimice dizolvate in fiecare.

Dar cea care va va lasa cu respiratia taiata- daca mai aveti ceva rasuflare la aceasta altitudine ridicata-este Laguna Colorada, care straluceste in nuante de rosu-caramiziu in caldaria muntilor. Recife de sare patrund in apa, subliniindu-i si mai mult nuanta rosie.

Laguna colorada bolivia

Daca va apropiati, va asteapta alte surprise: brusc, suprafata lacului isi ia zborul si se inalta in aer sub forma miilor de flamingi James, al caror penaj se asorteaza perfect cu nuanta apei. Aceste pasari, cea mai rara specie de flamingo, isi cauta hrana in apa a carei temperature abia depaseste limita inghetului: algele ce confera lacului culoarea sa uimitoare. Printre ele pot fi zarite exemplare mai mari si mai palid colorate ala pasarilor flamingo de Anzi si de Chile.

Aceste trei specii convietuiesc  pasnic, fiindca nu concureaza pentru aceeasi hrana: ciocurile negru cu galben ale pasarilor flamingo James sunt prevazute cu filtre fine, ce lasa sa treaca organisme mult mai mici decat cele preferate de celelalte doua specii. Din cand in cand, toata pasarile zboara spre ochiurile cu apa dulce din apropiere, pentru a-si spala sarea de pe picioare.

Intre pasarile flamingo James si apele Lagunei Colorada exista o stransa legatura. In anii ’60, cateva pasari au fost luate de aici si duse la gradina zoological din New York; hranite cu cereale pentru bebelusi si mancare pentru pui de gaina, ele au inceput sa-si piarda culoarea penajului. S-a dovedit astfel ca nuanta lor, ca si cea a lacului, se datoreaza algelor din apa. Din fericire, o ratie zilnica de ulei de morcov a contribuit la refacerea echilibrului necesar.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *