Lacul Sfânta Ana

Situat aproape de Tușnad, în masivul Ciomatu, județul Harghita, Lacul Sfânta Ana este unicul lac vulcanic din România. Lacul este așezat pe fundul unui crater, care a erupt pentru ultima dată, după aprecierile experților, acum peste 42.000 ani. Precipitațiile sunt singurele surse care alimentează lacul cu o lungime de 620 m, o lățime de 460 m și o adâncime maximă de 7 m. Puritatea ape se apropie de cea a apei distilate, iar oxigenul lipsește cu desăvârșire, astfel că nu se găsește nici o viețuitoare în adâncurile lacului.

lacul Sfanta Ana

Lacul Sfânta Ana, legat de Tușnad prin poteci turistice, este o rezervație complexă naturală, geologică, floristică și faunistică. Pădurile ce îl înconjoară ascund lacuri cu mușchi, plante carnivore și specii rare de flori.

Nașterea acestui lac este legată de două legende, destul de triste. Prima spună că doi tineri urmau să se căsătorească, dar fata nu vroia, deorecere era obligată de părinți numai pentru a pune mâna pe averea băiatului. În seara nunții fata a fugit și s-a aruncat în lac, trupul ei nefiind găsit niciodată. Lacul a luat numele ei, iar în fiecare an, de hramul Sfânta Ana, lacul este sființit de mitropolie. Cea de a doua legendă pune în prim plan doi frați tirani, unul dintre ei fiind stăpân pe cetatea Puciosul și celălalt având o cetate situată pe locul actualului lac. Când fratele a văzut caleașca minunată câștigată la zaruri a fratelui din Puciosul, a pus să fie înhămate la caleașca lui opt dintre cele mai frumoase fete din împrejurime. Caleașca fiind foarte grea, acestea nu au putut să o miște și au fost bicuite de stăpân. Una dintre fete, Ana, l-a blestemat pe stăpânul tiran, acesta împlinidu-se imediat: o furtună îngrozitoare, cu fulgere, tunete și cutremure, a scufundat cetatea împreună cu tiranul ei. În locul cetății s-a format lacul, cunoscut azi sub numele de Sfânta Ana.

Accesul spre Lacul Sfânta Ana se face dinspre Bixad, din județul Covasna, sau dinspre Târgu Secuiesc. Cazarea în Tușnad este asigurată de numeroasele unități de cazare, aceasta fiind și o stațiune balneo-climaterică destul de importantă.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *