Izvoarele de la Pamukkale si Castelul de bumbac

Pamukkale

PE COASTA UNUI DEAL, LANGA RUINELE UNUI VECHI ORAS SE AFLA O VASTA INTINDERE ALBA, ALE CAREI APE ERAU APRECIATE DE GRECI SI ROMANI.

Calatorind prin Asia Mica in 1765, englezul Richard Chandler a zarit pentru prima data Pamukkale, ca i s-a parut o intindere alba, povarnita, undeva departe. Apropiindu-se, el a „privit cu mirare” ceea ce parea a fi „o uriasa cascada inghetata, cu suprafata valurita, ca si cum apa ar fi incremenit pe loc sau s-ar fi pietrificat brusc in curgerea ei”.

Turistii de astazi care strabat vestul Turciei incearca acelasi sentiment de uimire cand vad terasele albe, dantelate, ridicandu-se una deasupra celelilalte. Peretii albi, parcu pufosi, se reflecta in ochiurile de apa, iar forme aidoma unor cascade inghetate inconjoara intreaga zona, pe fundul palcurilor dese de leandri purpurii.

Floarea locului

Florile de un roz-aprins ale leandrilor contrasteaza puternic cu marginea teraselor albe si cu ruinele anticului oras roman.

Apa vietii

Terase din calcar la PamukkaleNenumarate ochiuri de apa sunt presarate pe terasele de la Pamukkale. Apa calda, bogata in minerale, este renumita de secole pentru puterile ei tamaduitoare.

Munti intunecati, cu paduri de pin, se inalta in spatele lor – un decor ce scoate in evidenta formatiunile albe, ce stralucesc in soare.

Numele Pamukkale inseamna „castel de bumbac„; unii spun ca el provine de la aspectul pufos al zidurilor si teraselor, desi legendele locale sustin ca, in vremuri de demult, uriasii uscau recolta de bumbac pe aceste faleze.

Parca ai face baie in zapada la PamucaleAproape tot ce e scufundat se acopera cu var, iar obiectele scapate in apa par a se transforma in piatra, in numai cateva zile.Zidurile, terasele si stalagtitele de la Pamukkale acopera o suprfata de 2.5 km lungime pe 0.5 km latime. Ele sunt rezultatul activitatii numeroaselor izvoare vulcanice fierbinti, cae ies la suprafata pe un platou aflat ceva mai sus. Apa izvoarelor are un continut ridicat de var si minerale dizolvate din roca de apa de ploaie ce se infiltreaza in sol.

Priveliste ametitoare

Pamukkale Turcia

Precum glazura unui tort, uimitoarele depuneri de minerale albe de la Pamukkale formeaza pe alocuri faleze inalte si terase joase.

Scurgandu-se peste marginea platoului, apa depune varul pe coastele dealurilor din jos. In decursul mileniilor, stratele succesive de var au format zidurile, terasele si stalactitele albe de astazi. De mii de ani, izvoarele minerale sunt renumite pentru proprietati curative; se spune ca vindeca sau cel putin amelioreaza afectiuni ca reumatismul, hipertensiunea arteriala si bolile de inima.

Reputatia izvoarelor dateaza inca din anul 190 i.Hr. Atunci, Eumenes al II-lea, regele cetatii grecesti Pergam, aflata in apropierea tarmului vestic al Turciei de astazi, a fondat orasul Hierapolis pe platoul cu aceste izvoare. El s-a numit astfel in cinstea Hierei, sotia legendarului fondator al Pergamului, Telefus.

Teatrul de la HierapolisIn anul 129 i.Hr. , Hierapolis a fost inclus in Imperiul Roman si a fost apreciat ca „statiune balneara” de numerosi imparati, printre care Nero si Adrian, care veneau aici pentru a bea si a se imbaia in apa izvoarelor. In timpul domniei  lui Nero, in anul 60 i. Hr., orasul a fost distrus de un cutremur. Pe acelasi loc s-a construit o noua cetate, mai mare si mai impunatoare, cu strazi largi, un amfiteatru, bai publice si case dotate cu apa calda curenta. In termenele sin secolul al II-lea, cetateanul roman strabatea incaperi cu temperaturi diferite. Prima era frigidarium, rece, apoi urma tepidarium, calduta, unde trupul ii era uns cu uleiuri, iar de acolo trecea in caldarium, o sala cu aburi unde uleiurile si murdaria ii erau indepartate de pe trup cu o spatula numita strigil. Astazi, intr-o zona a bailor se afla un muzeu ce expune o interesanta colectie de statui, bijuterii si diferite artefacte, printre care instrumente medicale.

Una dintre cele mai interesante descoperiri de aici este sanctuarul lui Hades, zeul lumii subterane, aflat alaturi de templul  dedicat lui Apollo, zeul soarelui, al muzicii, al poeziei si al medicinei. Cladirile au fost amplasate destul de aproape una de cealalta, pentru ca puterile opuse ale celor doi zei sa se compenseze reciproc.

Forta intunecata a lui Hades trebuie sa fi parut uriasa, intr-adevar, deoarece dintr-o grota din zona fumeagau aburi otravitori despre care geograful si istoricul grec Strabon afrima ca pot ucide un taur instantaneu. Emanatiile erau asociate cu spiritele malefice si se spunea ca preotii eunuci care pazeau intrarea  erau singurii oameni care puteau intra in grota fara a fi vatamati. Astazi se stie ca aburii provin de la un izvor fierbinte, iar in grota persista anumiti vapori ce irita ochii.

In afara zidurilor orasului se intinde un cimitir vast, cu 1.200 de morminte, multe dintre acestea impunatoare si elaborat decorate. Ele amintesc de numerosii romani instariti care au venit aici in cautarea sanatatii…si n-au gasit-p.

Turistii din zilele noastre sunt urmasii romanilor bogati de acum 2.000 de ani. Ei vin pentru a se scalda in banzinele calde – unul dintre acestea avand pe fund resturile sparte ale unor coloane romane – si pentru a admira terasele albe de pe colinele aflate dincolo de orasul – ruina.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *