Faleza Moher – cea mai uimitoare priveliste din Irlanda

Cliffs of Mohe - Falela Mohe din IrlandaSantinele impasibile strajuiesc tarmul vestic al Irlandei, ferindu-l de asalturile nemiloase ale Oceanului Atlantic.

Campii si dealuri inverzite, lacuri putin adanci si cursuri repezi pot fi intalnite aproape oriunde in Irlanda. Dar ici si colo natura a creat cate un peisaj dramatic, poate pentru a ne reaminti de forta ei extraordinara. Cliffs of Moher (Faleza de la Moher) constituie  una dintre cele mai uimitoare privelisti ale Irlandei. Strajuind Atlanticul intr-o simfonie de piatra stearpa, falezele se intend pe 8 km in lungul tarmului din comitatul Clare.

Nimic nu e bland si lin la aceasta faleza – nu exista golfulete linistite la picioarele sale, nici pante inverzite, nici flori delicate pe culme. Stanca se ridica drept din mare pana la 200 m inaltime si, cu toate ca oceanul ii izbeste poalele cu o artilerie de vanturi si valuri, piatra pare capabila sa reziste oricarui atac inca o vesnicie.

Iar aici Atlanticul este cu adevarat dur. Fiecare val inspumat se repede pe urmele celui anterior si explodeaza pe roca falezei, intr-un freamat cenusiu-albastrui. Oricine, om sau animal, care se aventureaza pe muchia abrupta a falezei este improscat de milioane de stropi sarati adusi de vantul dinspre vest.

Tacerea vantului

Cliffs of Moher la asfintitPopasul pe culmea falezei se dovedeste o experienta stranie. Vuietul valurilor in focarul agitat de dedesubt abia se aude, acoperit de suierul jeluit al vantuli, iar pescarusii ca se rotesc par aproape a-se fi pierdut glasurile. Tipetele lor ascutite se disting numai cand, purtati de un curent vertical, se inalta deasupra falezei.

Intr-o zi furtunoasa, nicaieri in Insulele Britanice nu gasesti un loc mai neospitalier si totusi mai atragator. La baza falezei, un strat gros de spuma cafenie azvarle un sus o sumedenie de sarii aduse de vant, ce macina piatra. De fapt, povestea falezei a inceput in apa. Fundamentul ei calcaros (miliarde de schelete ale unor creature acvatice minuscule) a fost creat cu peste 300 de milioane de ani in urma. Secol dupa secol, oceanul a depus noi straturi de sisturi argiloase si gresie, pe care framantarile geologice le-au impins spre suprafata.

Bastion la malul marii

Un superb zid de aparare natural pe tarmul comitatului Clare, Faleza de la Moher se inalta abrupta din ocean. Incalzita de soare, ofera o splendida priveliste in galben si nuante de brun.

Sculptata de Zei

Nu-ti trebuie decat un dram de fantezie pentru a-ti imagina pe vechii zei ai Irlandei daltuind acesta faleza. Asa cum scria James Plunkett, din Dublin, in cartea The Gems She Wore: “Cand e ceata, pare ca ar fi… cosmarul unui zeu nebun; pe vreme frumoasa, mai cu seama la apus, e un taram mitologic, fantastic.”

Dar maretia stancii nu este singura care i-a inspirit pe poeti: multe aspect fac aluzie la vremurile in care vechii eroi irlandezi, reali sau nu, au cutreierat aceasta zona. Numele Moher, de pilda, aminteste de anticul fort de pe promotoriul Mothair, construit in timpuri precrestinesti la Capul Vrajitoarei. Din pacate, ruinele fortului au fost demolate in timpul razboaielor napoleoniene pentru a face loc unui turn de semnalizare.

O parte a falezei din apropiere seamana, se spune cu o femeie asezata, privind spre mare. Pentru oamenii din zona, aceasta este Mal, batrana vrajitoare transformata in stana de piatra. Odinioara Mal a pornit in urmarirea eroului local, Cuchulainn, pana la Capul Scoabei, aflat mai jos pe coasta. Acolo se spune ca a facut un salt gresit, a cazut in mare si s-a inecat. Extremitatea nordica a falezei este cunoscuta sub numele Aill na Searrah (Faleza Manjilor). Manjii erau, se pare, nepamanteni si, dintr-un motiv nestiut, s-au aruncat si ei in mare in acest loc.

Azi, turistii au cale de acces dinspre ambele capete ale falezei si pot strabate poteca de pe culme – aflata la o distanta considerabila de margine – intr-o zi de mers. Un petic de iarba scunda, crescuta pe sistul intunecat, ofera siguranta pasului.

turnul lui O’BrienDe la Capul Vrajitoarei spre sud, unde faleza are 120 m inaltime, stanca se ridica treptat pana la cel mai inalt punct al sau, in partea de nord.

Turnul lui O’Brien marcheaza acest record. Mergand tot mai spre nord de-a lungul falezei, intalnesti fagasuri pe care doar caprele salbatice se pot aventura. Apoi terenul coboara lin spre un golf nisipos, in dreptul satului de pescari Doolin.

Cea mai spectaculoasa priveliste se ofera privirii dinspre capatul Nordic al falezei, de unde o carare batucita, marginita de lespezi uriase de calcar, duce spre Turnul lui O’Brien. In 1835, Sir Cornelius O’Brien, membru al Parlamentului si proprietar al terenului respective, a ordonat construirea turnului, pentru a-i servi ca punct de observatie si ceainarie. Dupa oboseala urcusului, turistii secolului al XIX-lea se puteau delecta cu bauturi racoritoare la masuta rotunda din turn, pe fondul muzical sustinut de un cimpoier.

Este usor de inteles de ce O’Brien a ales acest loc pentru turnul sau: privelistea de aici este splendida. Spre nord, bolovanii, cat un stat de om, ce puncteaza plaja argiloasa de jos par niste biete pietricele, iar mai departe, dincolo de capatul falezei, se inalta piscurile conice de la Connemara: Cele Douasprezece Ace. Spre sud se zareste farul singuratic de la Capul Scoabei, care marcheaza extremitatea vestica a districtului Clare, iar pe fundal se intinde lantul intunecat al Muntilor Kerry.

Lasati in urma panorama vestica. Priviti in jos, spre pintenul pietros de sub turn, odinioara parte a falezei, dar ros de mii de ani de vant si valuri pana cand a ramas doar coltul acesta subtire de forma unui deget. Desi inalt de 60 m, de sus pare mititel. Linia albicioasa ce se vede la jumatea coborasului spre mare nu este, asa cum s-ar putea crede, un strat de roca fosilizata, ci un sir de pasari acvatice – pescarusi, cufundari, bodarlai – facandu-si cuibul sau doar odihnindu-se pe steiuri atat de inguste, incat abia daca pot fi numite astfel. Mai dificil de distins pe fondul intunecat al stancii sunt corbii si stancutele, ce se lasa purtati de curenti de aer cu gratia unor adevarati balerini.

Intreptati-va apoi privirile spre imensitatea Atlanticului ce se intinde dincolo de orizont, o mare de valuri intrerupta doar de cele trei siluete ale Insulelor Aran. Intr-o zi senina, solul lor pietros gri-argintiu luceste ademenitor, dar sub norii de furtuna insulele par negre si amenintatoare, ca si cum s-ar fi hotarat brusc sa plece la drum si sa ia cu asalt coasta Irlandei. N-ar fi insa nici un pericol: Faleza de la Moher apara cu strasnicie coasta, asemenea unei fortarete.

Un val cenusiu de calcar

Piatra domina aceasta regiune izolata, in partea de nord-est a Falezei de la Moher. Numita Burren, este o intindere de 260 km2 de terase uriase din calcar, care urca asemenea unor trepte pana la Varful Slieve Elva, inalt de 345 m, si “captusit” cu sisturi argiloase. Gheata a fost cea care, acum 15.000 de ani, a sculptat terasele in forme bizare, facand din ele unele dintre peisajele cele mai tinere ale Europei.

De la distanta, Burren pare ca-se merita portretul pe care i l-a schitat Edmund Ludlow, unul dintre generalii lui Oliver Cromwell: “…neavand nici apa destula pentru a ineca un om, nici copac de care sa il spanzuri, nici suficient pamant pentru a-l inmormanta.” De fapt, exista cateva pajisti si padurici de pini, iar ici si colo pe terasele de piatra au prins radacini ienuparul si cate un alun.

Fisurile intinse ca o retea in cenusiul uniform al rocii gazduiesc o mie de specii de plante, miraculous ancorate in cate un petic de sol fertile. Ele transforma terasele intr-un paradis al iubitorilor naturii, deoarece climatul bland si umed, combinat cu adapostul dat de stanci, ofera conditii excelente pentru ca plantele mediteraneene sa creasca alaturi de cele alpine.

In primele luni de vara, piatra este invelita in culorile vii ale unor flori ca gentian, palaria-cucului sau cerentelul de munte.

galerii in pesterile din AillweeApa de ploaie se infiltreaza prin crapaturi si fisuri, roade roca pe dedesubt si creeaza tuneluri, grote, iar uneori se acumuleaza dand nastere unor lacuri temporare numite turloughs. Speologii profesionisti au explorat deja kilometri intregi de tuneluri intortocheate, ce coboara adanc in inima Muntelui Slieve Elva. Una dintre pesterile deschise vizitatorilor, Aillwee, are 1.000 m de galerii ce duc spre sali stralucitor ornamentate cu stalactite si stalagmite.

Ruinele forturilor si ale monumentelor funerare, ale castelor si manastirilor dovedesc ca aceasta gradina unica de piatra a fost locuita de om de mii de ani. Unii specialist sunt de parere ca ariditatea zonei este tocmai efectul eroziunii provocate de defrisarile din timpuri preistorice.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *