Devoltarea creativității celor mici prin pictură

Cursuri de pictura pentru copii

 Flori, peisaje, portrete… toate pot prinde contur și viață cu ajutorul pensulelor și acuarelelor potrivite!

Atunci când cuvintele nu sunt suficiente, arta îi ajută pe copii să comunice cu ușurință și să fie mult mai bine înțeleși de adulți. În cadrul cursurilor de pictură organizate de Club TinArt, copiii vor fi împărțiți în grupe adecvate nivelului de vârstă și particularităților individuale. Astfel, se pune accentul pe descoperirea capacităților fiecărui copil și pe dezvoltarea deprinderilor/aptitudinilor artistice. Tehnicile folosite sunt diverse: creion, acuarele, ulei, vopsele acrilice, ceramică etc. Pe lângă activitățile „clasice”, cei mici vor decupa, lipi, orna și crea propriile lor aranjamente decorative, vor lucra cu materiale textile, se vor putea bucura de tot ce înseamnă suport material pentru o exprimare artistică de calitate. Cursul de pictură din cadrul Clubului TinArt îi va învăță pe cei mici, pas cu pas, să realizeze adevărate capodopere. Sub îndrumarea doamnei Stoica Alexandra, copiii descoperă lumea artelor plastice. Mai multe detalii privind experiența profesorului coordonator:

  • absolventă a Facultății de Arte li Design din Timișoara, secția Pedagogia artei
  • absolventă a modulul de psiho-pedagogie
  • experiență în lucrul cu copiii prin intermediul  atelierelor combinate, de pictură și arte plastice
  • experiență și creativitate în activități de face-painting pentru copii
  • crează decorațiuni interioare pentru camere de copii
  • artist grafician pentru o serie de studiouri de animație pentru copii

Cursurile de pictură Club TinArt sunt dedicate copiilor cu vârsta între 4 și 14 ani, se organizează săptămânal, sub formă de abonament lunar, marțea, de la ora 18.00, cu taxă de participare de 100 lei / lună (4 ședințe). Înscrierile se fac la adresa sau la număr de telefon: 0740.26.11.87.

O mare varietate de cursuri pentru copiii cu vârsta între 6-14 ani sunt organizate la Clubul TinArt, într-o locație centrală, chiar la ieșirea de metrou Piața Victoriei (Bd-ul Iancu de Hunedoara nr.2, bl H6, sc. 1, et.2, ap. 6, sector 1, Bucuresti). Dintre acestea menționăm: pian, chitară, vioară, canto, micul antreprenor, limbi străine, arte plastice, artă reciclată, teatru, dezvoltare personală, bune maniere, micul programator, șofer de mic, șah, înot, karate, dans, balet etc.

Mai multe detalii: www.tinart.ro sau Facebook.com/TinArt

Parteneri: Work At Home Moms Romania, Kiboko, B24Kids – gazeta culturală pentru copii, Copilul.ro, Parintisicopii.info, MelcCodobelc, Urbankid, Intuitext, SuntPărinte.ro, Didactic.ro, GoKid, Mămicamea.ro

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *