Delta Mackenzie

La Nord de cercul polar, o retea de canale unduieste printre insule impadurite, in cea mai mare delta din Canada.

Timp de aproape sase luni pe an, Delta Mackenzie, de pe tarmul nord-vestic al Canadei, nu seamana deloc  cu o delta, fiind acoperita de o crusta de gheata ce uneste insulele si canalele cu campia de coasta. Vanturi aspre rascolesc aceasta pustietate arctica intinsa, asupra careia timp de mai multe saptamani in miezul iernii domneste intunericul, fara nici un rasarit de soare.

Delta Mackenzie

Singura sursa de lumina este Luna, mereu prezenta, si spectaculoasele aurore boreale-perdele si fasii de lumina stacojie si verde ce brazdeaza cerul. Inuitii cred ca aurora boreala este reflectarea focurilor in jurul carora danseaza fantomele.

Primavara isi face o aparitie zgomotoasa in delta. Spre sfarsitul iernii, comunitatile izolate din regiune asteapta cu nerabdare ca gheata sa se crape si sa inceapa sa se topeasca. Pe masura ce blocuri uriase de gheata se desprind si pornesc spre mare, razuind malurile, viata in delta renaste. In rastimp de cateva ore, dezghetul zgomotos scoate la iveala un intins evantai de canale si lacuri, despartite de o sumedenie de mici insule.

Plat si jos

Intreaga suprafata a delte i- care se intinde spre nord pe 160 km pana la Marea Beaufort si acopera 80 km de coasta – poate fi vazuta numai din aer. Solul este jos si majoritatea insulelor abia se zaresc din apa. Ici si colo, ca pentru a-si accentua aspectul plat, peisajul este punctat de niste movilite conice, numite de inuiti pingo (“damb” in limba lor). In mijlocul fiecareia se afla o masa de gheata. Exista peste 1.000 de pingo in Delta Mackenzie – cea mai mare concentratie a acestor structuri la nivelul mondial.

Pingo Delta Mackenzie

Vara, delta este continuu cizelata de forta apelor sale pline de namol, care erodeaza si deopotriva formeaza malurile, anotimp dupa anotimp.

In cele doua Americi, numai Amazonul si Mississippi au un debit de apa mai mare decat Mackenzie, care este alimentat de trei lacuri: Athabasca, Lacul Ursilor si Lacul Sclavilor. Principalul curs de apa porneste din acesta din urma, care are aproximativ dimensiunile Albaniei.

Lacul Sclavilor este cel mai adanc lac al Americii de Nord (614m). desi Mackenzie strabate doar 1 800 km de la lac pana la mare, bazinul sau acopera o suprafata aproape la fel de intinsa ca Franta, Germania, Italia, Spania si Portugalia la un loc, fiindca are numerosi afluenti directi, plus altii indirecti, care se varsa in lacuri. Un scotian pe nume Alexander Mackenzie a explorat fluvial si delta in ultima parte a secolului al XVIII-lea, deschizand calea negustorilor de blanuri. Mackenzie, angajat al Companiei North- West Fur, a fost trimis de firma sa exploreze  regiunea de nord-vest a Canadei in iunie 1789. Scotianul a pornit de la Fort Chipewyan, langa Lacul Athabasca, impreuna cu un grup din care faceau parte bastinasi si barcagii canadieni. Ei au parcurs drumul intr-o canoe din scoarta de mesteacan.

Machenzie spera sa descopere o ruta spre vest, catre Pacific, si a fost incantat cand a dat peste un fluviu ce izvora din Lacul Sclavilor si curgea spre vest. Dar  inaintand pe apele sale framantate, si-a dat seama ca la un moment dat albia coteste spre nord-vest, catre Oceanul Inghetat, in loc sa continue spre Pacific. Acum  fluvial poarta numele sau, dar Mackenzie la botezat “ Fluviul Dezamagirii”.

Insula vesnic verde

Conifere precum molidul si pinul acopera multe dintre insulele din Delta Mackenzie.

Echipa sa a ajuns la mare in mai putin de trei saptamani, trecand cu pricepere peste seriile de praguri si valtori, ca Pragul Rampart, care strabate un defileu lung de 11 km printre pereti inalti de 60 m . In septembrie se intorsese deja la Fort Chipewyan, dupa ce calatorise aproape 4 800 km.

Delta Mackenzie a devenit astfel – in timpul celor trei luni de vara – destinatia favorite a negustorilor de blanuri, atrasi de castor si zibeline, a vanatorilor de balene, porniti in cautarea balenelor albe si a celor groenlandeze, a cautatorilor de aur si, ulterior, a petrolistilor. Mai tarziu, Mackenzie a devenit primul European care a traversat Muntii Stancosi.

Scotianul a scris o carte despre explorarile sale in nord – vestul Canadei si a fost innobilat in 1802.

In present, vara, delta este strabatuta de nave si barje ce inainteaza in aval pentru a livra diverse marfuri, de ambarcatiuni turistice, canoe si uneori nave pe perna de aer.

Cel mai nordic punct al traseului este satul de coasta Tuktoyaktuk, odinioara un prosper centru al vanatorii de balene, iar astazi un nod de transfer al marfurilor – precum cheresteaua si pestele – de pe navele oceanice pe cele fluviale.

Pingo si iazuri

Un pingo (o movila conica) se formeaza de obicei in albia secata a unui lac. Apa din solul neinghetat de dedesubt este captata in permafrost si inghetata, alcatuind un bloc de gheata lenticular, care ridica solul de deasupra formand un damb. Un pingo poate creste in fiecare an; unul dintre cele mai mari inregistrate avea peste 1 300 de ani vechime si circa 50 m inaltime. Majoritatea insa se intind, se fisureaza si se prabusesc inainte de a atinge asemenea dimensiuni, formand un iaz cu maluri inalte, ce se umple cu apa vara, atunci cand nucleul inghetat se topeste.

Salbaticie acvatica

Vara, in labirintul  de alibi si insule joase care constituie Delta Mackenzie exista trei canale navigabile. Pe acestea, ambarcatiunile cu provizii pot ajunge la comunitatile isolate timp de aproape jumatate de an din cauza ghetii.

Sub lumea acvatica a deltei se afla un strat de permafrost – sol permanent inghetat, numai stratul de suprafata dezghetandu-se primavera. Acesta nu masoara mai mult de 1,2 m in adancime. Permafrostul impiedica apa de la suprafata sa patrunda in sol, sustinand astfel vegetatia bogata ce infloreste vara in delta. Natura are parca “program prelungit” in lunile de vara, cand pamantul este scaldat in lumina permanenta a soarelui timp de cateva saptamani. Pe cele mai nordice insule ale deltei, unde stratul superficial de sol se dezgheata foarte putin, cresc numai copaci pitici, precum arinii si salciile, alaturi de muschi, licheni, rogoz, ierburi rezistente si flori salbatice precum cele numite “zburatoare”.

Mai spre sud, unde solul se dezgheata pe o adancime mai mare, pe insule cresc molizi, pini, plopi si o specie nord-americana de zada numita tamarack. Odata cu vara apar roiuri dense de tantari si stoluri de pasari salbatice, precum gasca arctica si gasca de Canada, care vin aici cu miile pentru a-si creste puii, inainte de a migra spre sud. Zibelinele cutreiera smarcurile, castoriii isi repara vizuinele si digurile, iar turmele de caribou pornesc spre nord pentru a se reproduce si a se bucura de abundenta de licheni si rogoz.

La fel ca si celelalte animale, vulpile si lupii isi fac reserve de grasime pentru iarna, vanand lemingi, caribou si cocosi de padure.

Can vine iarna

Iarna soseste in scurt timp, gheata formadu-se la fel de rapid cum s-a topit. Traficul de fluviu inceteaza inainte ca gheata sa blocheze canalele si docurile. Apoi, luni de zile la rand, unicele  mijloace de transport vor fi snowmobilele si saniile trase de caini.

Asezarile umane si salasurile animalelor vor ramane isolate pana cand primavara va sosi din nou in lumea lor inghetata.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *