Cum te poti juca cu el la 6 luni?

joaca la 6 luniA implinit 6 luni! La aceasta varsta, copilul tau poate sta pe burtica si se poate sprijini pe palme, cu bratele intinse. Cand se aseaza pe spate si ii arati o jucarie interesanta o atinge sau o prinde cu manuta, daca nu este prea mare. Acum ii place sa analizeze jucaria, o trece dintr-o mana in alta, si o ʺgustaʺ. Acum, cel mic reactioneaza mai bine la un sunet, intorcand capul dupa el.

Aceasta este varsta la care copilul nu constientizeaza permanenta obiectelor – are impresia ca ceea ce nu mai vede (obiecte sau persoane), inceteaza sa mai existe. Aceasta achizitie se realizeaza dupa varsta de 9-12 luni.

Cum il poti ajuta sa progreseze in acest sens?

Arata-i jucariile preferate sub diverse aspecte si din diferite unghiuri pentru a ajunge la o imagine globala a acestora si pentru a se antrena sa efectueze mental sinteza obiectelor.

In timp ce copilul priveste o jucarie ce ii place mult, ascunde-o sub cuvertura, sub pat sau sub o perna, comentand mereu: “Uite iepurasul este sub cuvertura. Unde este iepurasul?

Cu ajutorul acestor jocuri copilul isi da seama ca oamenii si lucrurile continua sa existe si in afara ariei lui vizuale. Cand vei vedea ca micutul va trage el insusi cuvertura pentru a gasi iepurasul, vei sti ca a depasit aceasta faza.

In ceea ce priveste exercitiile de constientizare sonora, mergi cu copilul in jurul unei incaperi, si incercati impreuna toate obiectele ce pot sa emita diferite sunete. Fie prin natura lor (tic-tacul ceasului desteptator, aparatul de ras, apa care picura, etc. ), fie pentru ca le lovesti cu ceva (bati la usa, rupi o bucata de hartie etc. ).

O alta idee de-a te juca cu el, este sa confectionezi un vas mare de plastic, in care sa pui aproximativ 1 kg de boabe (grau, porumb, fasole, orez, nasturi). Copilul asezat alaturi de tine va fi incurajat sa prinda, sa lase si sa framante boabele. Caderea boabelor sub forma de ploaie va atrage atentia si concentrarea copilului.

Mai tarziu, pentru a complica exercitiul si pentru a-l face mai atractiv, poti ascunde printre boabe obiecte mici (bilute, figurine, masinute mici) pe care copilul le va descoperi prin framantarea boabelor. Gasirea lor ii va trezi curiozitatea si ii va produce mari satisfactii.

Trebuie sa fii foarte atenta insa, sa nu se produca mici accidente prin inghitirea boabelor!

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *