Cum am nascut si de ce a fost speciala nasterea fetitei mele?

Memorabila data, intalnire, emotii, lacrimi de bucurie si iubire, sentimente ce nu se pot exprima nicicum, doar trai. E totul prea profund, prea incarcat de emotie, prea intens ca sa poti reda asta in cuvinte. Se poate doar trai.

Acel moment a facut legatura intre inainte si dupa. Inainte, zi de zi ne-am minunat ca acolo in pantec, creste un pui de om, puiul nostru. Dupa, am imbratisat cu iubire si bucurie viata in trei. Intre inainte si dupa, a fost nasterea. Cel mai minunat, profund, divin, real dar parca totusi atat de ireal lucru care mi se intamplase pana atunci. Nasterea Francescai, nasterea mea ca mama, nasterea lui ca tata.

O sa va povestesc experienta mea, cum am trait, cum am simtit toata aceasta minunata experienta a nasterii. Poate o sa va fie de folos, poate doar o sa o cititi ca pe o poveste, poate o sa o impartasiti cu o prietena insarcinata care are nevoie sa citeasca asta, poate o sa vi se faca dor sa tineti iarasi in brate o viata de cateva clipe nascuta… eu va povestesc nasterea Francescai Maria, puiul meu drag.

…. …. …. …. …. …. …. …. …. …. ….

Acum vine partea frumoasa, superba, miraculoasa.

Dupa piruiete in apa, schimbat pozitii cat sa o gasesc pe cea potrivita de nastere, cu bratele in jurul gatului celui mai important om de pe planeta la ora aia, am inceput sa nasc. Intai capul. Apoi pe urmatoarea contractie si corpul. Abia cand bebelusul a fost in apa, medicul l-a ridicat si mi l-a dat in brate (la nasterea in apa bebele nu e atins decat dupa expulzia completa). Doamne cu cate randuri de lacrimi de bucurie mai plangeam cand am luat in brate minunea asta de la Dumnezeu, parte din mine, o noua viata. Plangeam eu, plangea si el, plangea si doctorul, plangea si asistenta. A fost foarte emotionant. Divin. Sublim.

Cum a fost sa-mi tin pentru prima oara fetita in brate dupa o nastere in apa

Ea cuibarita in bratele mele statea linistita, calma, neplangand doar cercetand cu privirea (cred) chipul meu si al tatalui. Minunata! Mica. Plina de vernix.

A ramas asa in bratele mele pana in momentul in care tatal ei a taiat cordonul ombilical (dupa ce nu a mai pulsat). Apoi pentru cateva minute a ramas in bratele tatalui, eu vrand sa nasc si placenta, fara sa intervina medicul in vreun fel. Cu prima contractie s-a produs si lucrul asta. Placenta e miraculoasa, stie toata lumea. Placenta in mainile mele mi s-a parul asa de ireala. E genul de imagine si senzatie pe care nu o poti uita.

Am iesit din apa si m-am asezat pe pat. Un control scurt a confirmat un perineu intact. Oh Doamne, deci toate exercitiile Kegel facute au avut asa un rezultat pretios. Desigur ca mereu e vorba de un cumul de factori. Poate ca si genetic, nasterea in apa si nu pe uscat, sportul, innotul, yoga, toate si-au adus aportul. Exercitiile Kegel sunt oricum minunate. Asta a fost inca un motiv de bucurie, peste toata bucuria ce statea deja cuibarita in cele mai iubitoare brate de tatic din lume. Si-apoi bucuria cea mare statea acum pe pieptul meu. Am pus-o la san pentru prima data. Stangaci, cam cum m-am priceput si eu pentru prima data in viata, plina de emotie, tropaiau armate de emotii in mine. Afara se luminase. Era o noua zi, de toamna, cu soare si eu cu o viata noua in brate. Doamne ca nu dormisem toata noaptea. Parea totul ireal.

Ora magica s-a incheiat…toti trei bine, fericiti! Emotionati.

Aceasta poveste a nasterii fetitei Francesca Maria o gasiti completa pe blogul mamicii ei Georgiana Gabriela Lupu https://roddor.wordpress.com/2016/01/01/nasterea-2/

Este o poveste frumoasa despre nastere, o poveste in care sunt muncesc cu iubire oameni speciali: mama, tata si fetita. O nastere cum multe ar trebui sa fie!

Care este povestea nasterii tale? Mi-ar face placere sa o publicam aici!!!

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *