Copilul si educatia din cadrul familiei

educatia din cadrul familieiCopilaria reprezinta cea mai buna perioada a vietii pentru educatie, pentru formarea si instruirea caracterului psiho-social.

Copilul isi dezvolta aptitudinile sale in raport cu mediul in care traieste. Primele notiuni educative le primeste in familie, apoi in colectivitatea prescolara. In familie se formeaza primele deprinderi de viata sanatoasa ale copilului, de conduita igienica individuala si colectiva si de altruism. Toate acestea adunate constituie bagajul educativ al “celor 7 ani de acasa”.

Copilul invata odata cu regulile de comportare in familie si societate sa pretuiasca munca, sursa a bunastarii, ordinei si disciplinei. Mama este prima care incepe educatia pruncului inca din perioada in care acesta se afla la sanul ei si o continua odata cu inaintarea in varsta a copilului.

Chiar daca nu in aceeasi masura cu mama, si tatal contribuie substantial la formarea si dirijarea caracterului copilului. In alte cazuri, sarcina cresterii copiilor le revine bunicilor, acele ajutoare de pret pe care au fericirea sa le aiba unele familii.

Intr-o astfel de familie, bunicii aduc un aer de liniste, intelegere si mai ales multa intelepciune. Tendinta bunicilor de a-si rafata nepotii, atitudine atat de suparatoare pentru parinti, este insa compensata pe deplin de dragostea si placerea cu care se ocupa de “educatia”nepotilor.

Educatia sugarului si prescolarului se realizeaza in general dupa principiul imitatiei; copilul inregistreaza, asimilieaza si imita tot ceea ce percepe din mediul ce-l inconjoara.

Primul model pe care il copiaza este mama sa. Din acest motiv, este de dorit ca, in intreaga ei atitudine, mama sa demonstreze cele mai alese calitati demne de copiat de catre copil.

In ceea ce priveste copilul negativist, un mare pediatru spunea ca “incapatanarea copilului nu trebuie infranta, ci corect dirijata.” Copilul mic trebuie sa se joace, dar el trebuie “invatat”acest lucru.

Lumea basmelor constituie un univers ideal al copiilor in aceasta perioada, in care “plutesc”cu atata placere si din care “se prabusesc”cu durere si regrete atunci cand, din motive independente de ei, sunt adusi de la vis la realitate.

Indelungate cercetari si investigatii in domeniul psihologiei copilului au ajuns la concluzia ca primii 7 ani de viata constituie perioada cea mai fertila pentru educatie. S-a constatat ca la varsta de 4 ani un copil poseda jumatate, iar la 6 ani doua treimi din inteligenta adultului.

Dar maximum de receptivitate si de maleabilitate se inregistreaza inaintea implinirii varstei de 4 ani, perioada in care copiii apartin, parintilor, bunicilor sau colectivitatilor de copii prescolari – crese, gradinite.

Lipsa de rabdare cu copiii si inconsecventa parintilor in tot ceea ce intreprind in scop educativ sunt factori care submineaza procesul educativ normal.

Abandonul copilului, ca atitudine de parasire morala, afectiva, educativa sau fizica, il arunca in bratele vietii dezordonate si ale viciilor. Parintii, ca de altfel si bunicii, gresesc in educatia copiilor si prin aceea ca dovedesc uneori slabiciuni afective fata de ei, din prea multa dragoste.

Copilul profita nespus de mult de slabiciunile adultilor atunci cand intre parinti exista lipsa de acord in pozitiile lor educative. Daca copilul trece repede de partea celui care care adopta o atitudine ce-i convine, in educatia lui vor aparea moment de dezorientare morala si de incapacitatea de decizie.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *