Copilul credincios. Sfaturi pentru parinti

Copilul credinciosIn conditiile trepidante ale vietii contemporane, trebuie sa fim atenti la ceea ce le pretindem copiilor, ca nu cumva sa obtinem rezultate contrare celor scontate.

Dimineata copilul se trezeste cu greu ca sa mearga la scoala. Acest lucru se observa la majoritatea copiilor. Daca nu face gimnastica, parintii vor avea in schimb grija ca el sa isi faca rugaciunea. Rugaciunea ar trebui sa fie simpla, dar fierbinte, sa vina din inima: „Doamne! Eu ma duc la scoala. Ajuta-ma sa fiu atent, silitor, inteligent. Pazeste-ma de oamenii rai, de nenorociri, de greseli„. (Variante de rugaciuni, catre care trebuiesc indreptati copiii, pe intelesul acestora, sunt multe, doar ca de multe ori ei nu au o influenta religioasa in familie.)  Si insemnandu-se pios cu semnul sfintei cruci, copilul ar trebui sa alerge la scoala, avand constiinta ca merge sa indeplineasca o datorie pe care Dumnezeu i-a incredintat-o. Traim o viata agitata, de multe ori indraznim sa intrebam „De ce tocmai mie mi se intampla asta sau de ce tocmai copilului meu?„. Dar oare nu cumva toate au la baza credinta? Sa le insuflam credinta copiilor nostri, si sa ii crestem cu iubire de Dumnezeu. Copilul trebuie sa faca asta din iubire si nu din frica, si dumneavoastra va doriti ca propriul copil sa va asculte si sa va respecte pentru ca va iubeste nu pentru ca ii este frica, asa isi doreste si Dumnezeu, iubire si nu frica. Frica este un sentiment negativ ce imbolnaveste iar iubirea este un sentiment pozitiv ce vindeca sufletul si trupul.

Dar uneori in realitate observa ca copilul repeta in graba rugaciunile invatate mecanic si neintelese de el, isi face cu nepasare semnul sfintei cruci, face inchinaciuni si trage cu coada ochiului la ceas. „Cat de lunga este rugaciunea aceasta„, gandeste el. S-o scurteze nu poate, caci il asculta bunica. Deodata se aude insa soneria telefonului si bunica fuge sa raspunda. Ce fericire! Poate sa plece mai repede ca sa mai alerge prin curtea scolii minutele ramase pana la inceperea orelor. Copilul a sarit astfel peste sirul lung al rugaciunilor de pomenire a sfintilor, caci la ce-i folosesc? El nu i-a cunoscut pe acesti oameni a caror nume trebuie sa le repete.

La scoala, copiii, cu pofta, mananca crenvusti, salam, ciocolata. Iar piciul nostru ii priveste cu invidie si ii judeca: „Pacatosii! Doar azi e zi de post!” Treptat, in sufletul lui se naste insa rautatea fata de copii, urmata apoi de invidie si de condamnarea lor. El se bate cu placere cu ceilalti copii si e considerat un copil nervos si suparacios. Peste putin timp incepe sa vina acasa tarziu si nu mai asculta de nimeni. In consecinta, este pedepsit si incepe sa se teama de pedepse. De aceea, este nevoit sa isi ascunda faptele: intarzierile, lenea, nazbatiile, incepe sa minta in fata mamei, a tatalui, etc. Ce s-a intamplat?

Asa, cu timpul, copilul se indeparteaza de „asprime” si de manifestarile credintei si incepe sa se simta mai vioi si mai vesel. Dar cine, daca nu parintii, sunt de vina ca „jugul” a devenit peste puterile lui si ca el se grabeste sa se elibereze cat mai grabnic? Cine este de vina ca nu a fost invatat rugaciuni adevarate?

Rugaciunea este vorbirea sufletului cu Dumnezeu, Prietenul iubitor, pe cand fiului nostru, religia si Dumnezeu i-au fost prezentati printr-un sir de ingradiri, chinuri si suferinte. Credinta care ar trebui sa il insufleteasca si sa-l faca cel mai fericit om de pe pamant, a devenit inca din copilarie pentru el un bici, care il lipseste de bucuriile vietii. Efectul acestei educatii: adolescentul devine trist si inchis si renunta repede la manifestarile exterioare ale credintei, la posturi, la rugaciuni, la biserica, etc. Spaima parintilor este de nedescris, dar era de asteptat inca din ziua in care ei au observat in ochii copilului plictiseala si tristete in momentul in care il chemau la rugaciune si la biserica.

Pentru a atinge mangaierile duhovnicesti, este nevoie sa cresti! Trebuie biruite inclinatiile rele, iar luptatorul trebuie sa fie in primul rand, cu minte. Copilului tocmai asta ii lipseste. De aceea „jugul” religiei il apasa, iar la sfarsit il va invinge, daca religia i-a fost insuflata in copilarie, nu cu atentie, dragoste si intelepciune, ci cu severitate si exigenta.

Trebuie sa ne temem mai mult de exces de „sare” decat de lipsa ei. Nu oricarui suflet ii este dat sa simta din copilarie suflarea Duhului Sfant. Harul nu poate implementat cu sila. Asadar, copilul nu trebuie incarcat cu toate formele exterioare ale religiei. Fiecare are masura sa in rugaciune, trebuie numai ca ea sa vina din inima. Nu e bine sa abordam schematic problema educatiei copiilor. Vom lua in consideratie predispozitiile ereditare si faptul ca si parintii sunt oameni ce pot gresti.

Iata de ce atentia parintilor va fi indreptata in primul rand asupra propriei cresteri duhovnicesti, asupra propriei educatii. Cum oare ar putea educa pe altul cel care nu a reusit sa se educe pe sine? Pana la varsta de sapte ani, atat timp cat copilul inca nu intelege, el poate fi obligat sa asculte, folosind pedeapsa ca mod de convingere. Insa la tinerete, trebuie sa actionam doar cu ajutorul sfaturilor, caci altfel va fi mai rau.

De retinut: nu poti fi iubit cu sila. Daca copilul nu isi iubeste parintii, in zadar se straduiesc ei sa ii aleaga prieteni, carti, jocuri, etc. De aceea, in primul rand ne vom stradui sa pastram dragostea si respectul copiilor. O data pierdute acestea, sunt pierduti si copiii. De multe ori putem insa slabi cerintele, adica sa fim mai ingaduitori si sa le iertam unele mici greseli.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *