Cheile Samariá

Cheile Samariá

O ravena adanca, pe alocuri cu pereti aproape verticali, despica spectaculos falezele si muntii inalti din partea de vest a insulei Creta. Pe o lungime de 18 km serpuiesc Cheile Samariá, cand mai inguste, cand mai largi, urmand un traseu cu serpentine si meandre prin Levká Óri, adica muntii Albi, ai caror versanti sclipesc alb in soarele verii, iarna fiind imbracati in zapda.

Chiparosi, smochinii si leandri cresc in crapaturile din peretii cheilor. Pe alocrui, cate un chiparos matur si-a intins radacinile in crusta subtire de calcar depusa pe piatra de apa ce se scurge din munti. Soimi si vulturi planeaza deasupra, iar stolurile de stancute se rotesc asemeanea vartejurilor de fum ale unui incediu de padure.

Cheile au fost sapate in timp de Raul Tarraios, care curge de-a lungul unei falii intre Masivul Pachnes spre est si de Muntii Gingilos si Volakiás spre vest. Iarna, raul se transforma intr-un torent vijelios, dar vara devine un parau cristalin.

Timp de secole, cheile au fost adapostul raufacatorilor si al celor care fugeau de eternele vendete dintre satele Cretei. In anii ’40, aici s-au ascuns gherilele comuniste ce luptau in razboiul civil grec.

La capatul Nordic al cheilor, la aproape 1200m deasupra nivelului marii, o scara de lemn abrupta cobora in ravena spre albia raului trecand prin padurile de pini. La aproximativ 8 km in interiorul cheilor se afla satul Samariá, abandonat  de locuitorii sai in 1962, cand cheile au fost incluse in parcul national. Se cred ca biserica sa bizantina, Osia Maria, ce contine fresce vechi, este cea care a dat numele cheilor.

Fiecare cot al vaii ofera noi privelisti uimitoare. Bolovanii uriasi stau ingramaditi unul deasupra altuia, raul clocoteste peste praguri de piatra si umple mici ochiuri de apa, iar fortele de eroziune sculpteaza in piatra forme incantatoare.

Dincolo de satul parasit, cheile se ingusteaza, iar falezele scarile care coboara in Cheice se inalta chiar din albia raului par a se inchide. Din acest culoar ingust si adanc, cerul se zareste doar ca o panglica albastra, iar razele soarelui patrund aici doar cateva ore pe zi.

 Cel mai ingust punct al cheilor se afla Portile de Fier, descries pentru prima data de un englez, Robert Pashley, care a strabatut defileul calare pe un catar la inceputul secolului al XIX-lea. “Largimea acestui hau ametitor”, scria el, “este de vreo zece picioare la baza si creste pana la cel mult treizeci sau patruzeci de picioare sus. Drumul pe care a trebuit sa-l strabatem prin mijlocul torentului a fost de circa saizeci de pasi”. Cu zidurile lor de cel putin 500m inaltime, Portile de Fier sunt impresionante, mai cu seama atunci cand vantul suiera prin coridorul ingust de piatra.

Intre Portile de Fier si mare, cheile se largesc. Un alt sat parasite se alfa ceva mai departe, nevazut  de pet arm si deci ferit de ochii piratilor. Satul facea altadata parte din Ayiá Rouméli, una dintre putinele asezare de pe falezele ce marginesc aceasta zona a insulei.

Ayiá Roumélie este situata pitoresc, printre leandri si maslini, pe locul fostei cetati Tarrhia. Distrus de un cutremul in anul 66 d.Hr., din acest port pe vremuri se exporta lemn de chiparos spre Troia si Micene. Locuitorii din Ayiá Rouméli fac comert cu diktamos, o planta medicinala rara. Aceasta creste pe inaltimile cheilor, in locuri aproape inaccesibile, unde pot fi intalnite si caprele salbatice Agrimi, numite in zona “kri-kri”. Aproape confundandu-se cu steiurile de piatra, aceste animale pasc smocuri de diktamos.

Cheile sunt deschise pentru turisti din luna mai pana in octombrie, cand nivelul raului incepe sa scada. Drumul pedestru prin chei dureaza minimum cinci ore, fiind recomandat numai drumetilor experimentati.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *