”Casa Hobitti-lor”, între nocivitate și beneficitate sinergetică

Cu toții știm că timpul și spațiul sunt convențiile care fac lumea să fie percepută în același mod de toți pământenii. Ele sunt de fapt baza a ceea ce numim noi ”real”. Odată ce am pierdut aceste noțiuni, “realul” nu mai este cel pe care îl știam, deși  aparent,  pare neschimbat.

Oamenii pot încălca granițele contururilor obiectelor, acestea dispar, accentuând dialectica bine/rău, lumină/ întuneric, zi/noapte, totul degenerând în profundă obscuritate. Teritoriul de graniță  dintre natura vizibilă și magicul invizibil apare într-o stare de semiconștiență/ incoștiență și vis pentru că tocmai atunci sufletul accesează lumile nevăzute și creează în spiritul naturii, precum proza fantastică a lui  J. R. R. Tolkien .

J. R. R. Tolkien

J. R. R. Tolkien, autorul cărții Hobittul și trilogia Stăpânul inelului

Considerând că imaginea fantastică creată din vis și realitate este mai relevatoare decât realitatea fenomenală,  graficienii ilustratori de carte fantastică iscodesc legături negândite între lucruri ireale, pe care le produc  într-o factură realistă. Dacă în pictură, curentul care și-a propus să exploreze subconștientul, celebrând virtuțile iraționalului ce reprezintă  fantasticul, este suprarealismul, grafica lui John Howe, a lui Eric Faure-Brac  ori cea a fraților Greg și Tim Hildebrandt expune universul  bogat al fanteziei lui J. R. R. Tolkien inspirați fiind din folclorul popular și  mitologiile nordice (elfi, troli, gnomi, hobiți, goblini), cu totul altfel decât binecunoscutul Salvador Dali. Astfel cel ce este numit suprarealism în artă și literatură se dovedește a fi cel mai reprezentativ curent ce conține fantasticul, în cea mai deplină formă a lui. Artiștii vor încerca așadar captarea adâncurilor și tainelor uneori întunecate ale materiei în plenititudinea acesteia, ca și în formele subtile și vaporoase, exploatând realul și irealul sub toate fețele. Dacă se optează pentru o soluție rațională, ea se situează în sfera straniului, dacă soluția este supranaturală, ne aflăm în domeniul miraculosului. Cele două soluții au fost alternate deopotrivă.

Unele ilustrații șochează prin inedit, iar opera rezultată aparține unui imaginar halucinant pentru omul obișnuit: spiriduși și zâne, căpcăuni și balauri, personaje pictate cu lux de amănunte sunt  învăluite în lumini ciudate venite de niciunde și oriunde în același timp, plusând  atmosfera fantastică oferită de către scriitor în text. Surprinzând esența tainelor fantasticei  și miraculoasei materii aduse din sfera imaginativului fantastic al lui Tolkien, ilustrația de carte și munca de redare vizuală a acestei Lumi Dispărute este pătrunsă de dorința de a trezi neliniștea, de a terifia printr-un straniu sentiment ce relevă neprevăzutul și tumultul de dincolo de lumea aceasta, dintr-o dimensiune paralelă, ignorându-se efectul acestora asupra spiritului uman. Dacă textul poate fi inofensiv asupra cititorului cu o sensibilitate medie, ilustrațiile (care au putere mai mare de penetrare) pot induce stări psihotice celor cu rezistență scăzută la agresiune, prin afectarea structurilor subtile, precum și penetrarea și ”parazitarea” acestora și a câmpurilor energetice. Se poate ajunge astfel la dedublări de personalitate.

Din punct de vedere plastic, John Howe pune accentul pe o atmosferă perturbatoare rezultată din „tehnica flamandă” de lucru: suprapunerea de  glasiuri de ulei peste grisaille (desenul și modeleul obiectelor, monocrom, în nuanțe de obicei de brun, în tempera, cu emulsie de ou și ulei de in) care dau culoarea finală, dar care sunt suficient de transparente pentru a se vedea clarobscurul. Dacă unele desene înfricoșătoare ce explorează lumea tenebrelor au parametri la limita de jos, suprarealismului acestui artist nu-i poate fi negată frumusețea datorată tehnicii care constă în faptul că obiectele par să aibă o strălucire proprie, care iradiază prin suprafața pictată, și în completa lipsă a urmelor pensulației, obiectele părând transpuse prin “magie” pe suport; acesta excluzând efectele grafice virtuale.

Casa hobitt-ilor și Gandalf din Stăpânul inelului în viziunea graficianului John Howe

Casa hobitt-ilor și Gandalf din Stăpânul inelului în viziunea graficianului John Howe

Howe a  găsit necesară acestă tehnică, dacă nu în întregime, cel puțin ca principiu al glasiului suprapus peste modeleu pentru a crea imagini de un realism straniu, scopul fiind în exclusivitate expresivitatea, atingerea emoțională sub orice chip.

Pe de altă parte, situându-se pe o poziție de centru între straniu și miraculos, frații Hildebrandt utilizează contrastul simultan și cel clarobscur precum impresioniștii Degas și Monet. Ei reușesc să redea obiectelor o luminozitate internă proprie.

desen casa hobitilor

La pol opus Eric Faure –Brac preferă desenul școlăresc, viu colorat și clar conturat cu negru ca în benzile desenate. Debordează de personaje, situații, arhitecturi închipuite, oscilând cu ușurință între diafanul angelic și grotescul subteran, nedepășind limitele benefice. Artist cu preocupări spirituale, reușește accesarea superioară a Memoriei Universale , comunicarea cu entitățile de lumină, făcând posibilă prezența diafanului și a armoniei în ilustrații. Datorită sensibilității sale realitatea lumii nevăzute a hobitt-ilor i-a fost și ea revelată. Se știe că artiștii preocupaţi prin creaţiile lor de armonia formelor, culorilor, a binelui uman şi binelui Terrei sunt ființe evoluate care au o multitudine de pasiuni, manifestări artistice, ştiinţifice, sociale, în general cu diverse aptitudini şi talente.

casa hobiti

Casa hobitt-ilor în viziunea graficianului Eric Faure – Brac

 Deși zugravită în stiluri diferite, cei patru imaginează casa hobitti-lor similar în privința armoniei acesteia cu natura: hobittii, ființe ale pământului, trăiesc solul, trăiesc ierburile sale, trăiesc natura întreagă, cu care se identifică.

Și, ca să demonstreze impeceptibila graniță dintre imaginație și realitate la un moment dat, casa hobitt-ilor este chiar construită (în realitatea concretă asemănător modelului Tolkien) și locuită în Țara Galilor. Ea a fost concepută și realizată de către Simon Dale și socrul său, ajutați de trecătorii curioși și prietenii aflați în vizită.

Construcția lor are trei caracteristici:

Costuri reduse: procesul de construcție a durat 3 luni în care s-au lucrat aproape 1500 de ore, s-au investit 3000 de lire sterline, costul pe metrul pătrat fiind de 60 de lire sterline. casa ECO cu costuri miciRespect față de mediul înconjurător:  casa oferă posibilitatea proprietarilor de a trăi în strânsă legătură cu natura. Nu tulbură mediul, nu distruge biotopurile și nu rupe lanțurile trofice. Folosirea materialelor naturale, pe lângă costuri reduse, mai are marele avantaj al compatibilității om – material, fiind extrem de benefică.

casa ce respecta mediul

Casa este semi-îngropată pentru a avea un impact vizual minim, izolare termică adecvată în timpul caniculei și a frigului iernii, iar piatra și pământul rezultat în urma excavării au fost utilizate pentru pereții de rezistență și pentru fundație.

Casa semi-ingropata din lemn de stejarConstrucția, asemănătoare cu cele ale hobitt-ilor din celebra carte a lui Tolkien, are la bază un schelet de lemn de stejar, materia primă provenind din pădurea din apropiere. Este extrem de important faptul că nu s-au folosit decât copaci care necesitau tăiere doar pentru întreținerea pădurii. Izolatorul termic folosit este balotul de paie, utilizat la pardoseli, la pereți, precum și la acoperiș. Încălzirea se face cu deșeuri direct din pădure (ramuri rupte, rădăcini), iar răcirea, prin pardoseală, dinspre subsol. Luminatorul din acoperiș permite pătrunderea unei cantități semnificative de lumină naturală, iar pentru iluminarea artificială s-au folosit panouri solare. Apa provine de la un izvor din apropiere, iar iazul din curte este alimentat de ploaie.

casa din lemn de stejarProcesul de execuție a fost unul cât se poate de simplu, în care, după spusele proprietarului-constructor, s-a folosit o drujbă, un ciocan și o daltă,  dorința activităților fizice în aer liber, încrederea în sine, perseverența, prietenia.

Cum se construieste o casa din lemn

Elevație

proiect casa hobiti

Concluzie:  Având ca și sursă de inspirație ființele pământului și existențele subtile, iar ca reper beneficitatea, acest tip de arhitectură devine un bun exemplu de arhitectură ecologică, non-agresivă și non-invazivă, propunându-și evitarea impactului negativ asupra mediului și asupra oganismului uman și nu numai. El devine un exempu de arhitectură și design sinergetic (voi reveni într-un viitor articol despre arta și designul sinergetic). Costurile extrem de reduse și simplitatea procesului de execuție transformă procesul de execuție în unul cât se poate de accesibil oricui și-l dorește.

Acestă locuință ce se vrea ca alternativă la locuințele actuale. Mai mult decât atât, ea permite un trai în armonie cu lumea concretă, cu lumea sensibilă, cu noi înșine, dar și cu ființele pe care construcția ochiului nostru nu nu poate să le distingă. Din păcate, ceea ce noi numim ”realitate concretă” este doar 10% din ceea ce ne apare nouă drept ”vizibil”…

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *