Avertizări privind piscinele publice

Aproape 80% din piscinele publice şi căzile cu apă fierbinte inspectate în 5 state din SUA în 2013 au prezentat abateri de la reglementările de sănătate şi siguranţă ceea ce arată că acestea reprezintă o problemă de sănătate publică pe durata verii, spune Centers for Disease Control and Prevention (CDC).

Au fost efectuate astfel de inspecţii în Arizona, California, Florida, New York şi Texas. Una din fiecare opt piscine inspectate a prezentat abateri atât de serioase încât a fost necesară închiderea lor.

Una din fiecare 5 piscine la care au avut acces copiii a fost închisă imediat, spune studiul publicat în Morbidity and Mortality Weekly Report. „Acest lucru este neplăcut mai ales datorită copiilor care nu sunt încă învăţaţi să folosească toaleta şi prezintă riscul de a contamina apa dar şi de a înghiţi această apă, ambele situaţii putând duce la apariţia de boli diareice„, spune Michael Beach, director responsabil cu sănătatea apei la CDC.

piscine publice pentru copii

Piscinele incorect întreţinute sunt asociate cu o varietate de accidente şi boli, de la înec la parazitoze intestinale, spune CDC. Circa 4000 de oameni s-au înecat în piscine şi diverse locuri în SUA în fiecare an şi au existat aproape 350 de focare legate de piscine din 2003 până în 2012, mai spune agenţia. Cea mai frecventă încălcare descoperită de studiu a fost folosirea unei cantităţi insuficiente de dezinfectant, precum clorul, şi existenţa unui echipament insuficient pentru prevenirea înecului.

Studiul din 2013 este ultimul pentru care sunt disponibile date. CDC a cerut publicului să facă propriile lor inspecţii la piscine înainte de a se arunca în apă fie şi doar folosind teste screening pentru a verifica dacă cantitatea de dezinfectant e suficientă. Aproape o treime din departamentele locale de sănătate publică nu reglementează şi nu inspectează piscinele ceea ce face şi mai importantă supravegherea acestora de către public.

Dacă apa e prea tulbure şi nu se poate vedea scurgerea principală piscina nu ar trebui deschisă iar dacă oamenii observă orice probleme ar trebui să nu intre în apă iar persoanele responsabile trebuie anunţate să rezolve problema, mai spune dr. Beach

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *