Am pierdut sarcina dupa amniocenteza

In urma cu o luna eram fericita, aveam 20 de saptamani de sarcina. Eram o burtica de Mai, azi sunt doar niste ochi inlacrimati si un suflet ratacit si macinat de vina. Am facut toate analizele si testele cerute, numai ca nu m-am dus sa le ridic la timp. Nu aveam niciun doctor personal, mergeam la o clinica privata la orice doctor, pt ca aveam de gand sa nasc la o clinica a lor in alt oras.

Dupa cum va spuneam am ridicat analiza la o luna, am citit unde nu trebuie, si am ajuns la doctor pt ca aveam dureri si i-am dat si analizele sa le citeasca, dublu testul mai exact, mi-a spus ca era risc crescut de sindrom down. Dar riscul era doar la biochimic, celelalte erau bune, pe varsta, tranlucenta. Evident mi s-a recomandat amniocenteza, am plans, am facut programare cat mai curand posibil, posibil era miercurea viitoare, atunci fiind vineri cred.

pierdere sarcina amniocentezaSambata m-am dus la spital pt ca aveam dureri, m-au internat, m-au bagat pe ampicilina preventiv, am aranjat sa fac amniocenteza acolo, am facut-o, am mai stat 3 zile si am plecat acasa, era sambata, am ajuns acasa si m-am culcat, am dormit pana seara, m-am trezit cu dureri, m-am asezat pe canapea am baut un ceai, durerile erau mai mari, am sunat medicul mi-a spus sa ma duc la spital (in spital mi-am facut si un medic, cu care hotarasem sa nasc),  m-am dus la baie si aveam sange pe chiloti, am intrat in panica, am ajuns la spital m-a consultat o doctorita care fusese pusa in garda de medicul meu, mi-a facut ecografie, de unde reiesea ca e ok, s-au poate asta a vrut ea sa ma faca sa cred.

M-au internat la alt etaj decat fusesem ulterior, dar nu mi-am pus nici o intrbare, perfuzii, dureri toata noaptea, suna colega de salon la fiecare contractie.

A doua zi nu stiu prea bine ce s-a intamplat, stiu ca m-au dus cu scaunul undeva, nu imi amintesc prea bine, cred ca mi-au luat sange. Mai tarziu m-au dus intr-o sala de nasteri, parea un salon mai retras, mi-a spus ca acolo o sa fiu mai linistita, nu mai aveam dureri, am dormit, am mancat, a venit tura de seara care mi-a spus ca daca ma simt rau sa le sun. M-am culcat si m-am trezit, am fost la wc, aveam dureri iar, le-am sunat si au venit asistenta si infirmiera, aveam dureri ingrozitoare, am icercat sa numar cat ma tineau, erau cam 13 secunde, sau la intervalele acestea erau, nu mai stiu, au pregatit si masa de nasetere, le-am intrebat ce fac si au zis ca e doar preventiv, eu continuam cu durerile, au venit medicii de garda si au zis sa-i cheme la sfarsit, nici macar atunci nu stiam ce ei stiau, au plecat, si dupa nu stiu cate contractii am simtit cum curge apa vietii dintre picioare, am plans , am implorat sa faca ceva mi-au spus ca nu mai era nimic de facut, si am continuat cu contractiile pana am nascut, le-am spus ca vreau sa o vad (am uitat sa va spun ca iesise fish-ul de la amniocenteza si era ok, nu avea sindromul down, si era fetita, exact ce doream), si au zis ca da, am nascut pe pat, m-au luat si m-au pus pe masa, am vazut cordonul ombilical pe care il tinea cineva, totul e atat de ambigu, au scos placenta, venisera si medicii de garda si am auzit cum un dr a zis gata lasati-o.

Apoi m-au pus pe pat in aceleasi asternuturi in care nascusem, dar fetita nu mai era acolo, cineva mi-a pus o foaie in brate sa semnez pentru incinerare de ei sau de mine, am semnat ca de ei. Si m-am trezit dimineata, probabil ca mi-au pus ceva in perfuzie, m-am trezit am stat o clipa si dupa mi-am dat seama ce se intamplae. Nu mai era in burta mea, o luasera, o pierdusem.

O baba a venit sa-mi zica sa-mi i-au bagajul ca ma muta, nici macar nu m-am miscat, s-a intors furioasa ca nu eram gata, si atunci am inceput sa strig la ea sa plece si sa vina un om cu inima, ea zicea ca nu are cine sa vina, am alungat-o si s-a intors cu asistenta care probabil ii explicase cazul, si a inceput sa imi faca ea bagajul, m-a dus la wc si dupa m-au dus sus, erau conditii groaznice, plin de tigani, eu plangeam continu, am cerut alt salon, aveam pile pe acolo, mi-a dat un salon cu romani, dar tot deprimant era, a doua zi am cerut alt salon, prin interventii am gasit un salon linistit unde sa-mi plang durerea. Am plans mereu, fiecare pe acolo avea poveste lui, dar eu o aveam pe a mea, care era diferita, pt ca era a mea.

Nu intelegeam nici acum ce s-a intamplat. Doctorul meu a fost alturi de mine, ma vizita de cate ori putea, dar nu putea sa-mi raspunda ce s-a intamplat. Trebuia sa asteptam celalalt rezultat de la amniocenteza. Printre altele aveam si o infectie mare, dar nu ma ineresa, trebuia sa astept sa scada infectia ca sa ma chiureteze, si am asteptat zi dupa zi, si faceam o mie de injectii, branula, fund, eram ciuruita, asistentele simteau mila pt mine, dar eu nu simteam decat durerea din sufletul meu, intr-o buna zi m-au chiuretat, la o saptaman dupa nastere, si dupa am mai stat cateva zile preventiv.

Am inceput sa-mi pun inrebari despre infectie, si am asteptat sa vina o asistenta cu care ma impacam mai bine si am mers sa-mi arate dosarul, si era asa: m-am inernat cu leucocite 4600, adica foarte bune, si dupa avort aveam 14600 adica foarte rau. Acum incepeam sa pricep, ei stiau ca urmez sa avortez pt ca aveam infectie, de aceea m-au dus in acea sala de nastere, si toata saptamana toti medicii ma intrebau cum ma simt, de fapt cred ca le fusese teama pentru ca era sa mor, imi spusese si asistenta ca trebuia sa fiu si recunocatoare ca nu murisem, ca nu explodase uterul de la contractiile mari, si ca trebuia sa ma multumesc ca am nascut singura si nu m-au taiat ei pt ca imi scoteau uterul.

Sa multumesc……. Am doua saptamani de cand sunt acasa, si mi-e teama sa ma duc la servici, pt ca acolo sunt 4 gravidute din aceiasi generatie cu mine. Am iesit afara si sunt sensibila cand vad gravide si copii mici, mi se umplu ochii de lacrimi instant. Au venit rezultatele amniocentezei saptamana trecuta, era perfect sanatoasa, mi-am omorat copilul, nu am avut incredere in ea, inca mai sper ca dorm si e un cosmar, ca o sa ma trezesc si ca o sa fie bine.

Dar daca ar fi sa repet experienta, probabil as proceda la fel. Acum astept rezultatul autopsiei sa vedem ce zice. O i-au ca pe o pedeapsa, pentru ca inainte cand auzeam ca cineva a pierdut sarcina ziceam ca-mi pare rau dar sunt tineri si o sa aibe alt copil, dar acum nu mai gandesc asa, miscase in mine 4 saptamani, era foarte activa pt varsta ei………….

As fi vrut totusi sa-mi fi spus ca pierd sarcina ca sa pot sa-mi iau la revedere de la ea, sa-mi cer iertare, Doamne a miscat pana s-a rupt apa. O sa vina alt copil, dar nu e acelasi.

Va rog sa ma iertati, dar nu vreau ca ceilalti sa ma vada asa, de aceea scriu aici. Oamenii nu vor sa vada oameni tristi, ii deprima, de aceea trebuie sa pari puternic si sa palngi cand esti singur.

Sper ca ingerita mea sa ma ierte, si Dumnezeu sa ne dea un alt copil. Noi mai avem un baietel de 4, 5 ani, el stia ca o sa mai aiba o surioara, si dupa ce am venit acasa a inceput sa vorbeasca de noi patru, i-am spus ca surioara mai intarzie, dar nu a inteles, evident, a zis ca nu ca vine, si tot mai vorbeste de ea, asa ca un cutit in rana.

Articol realizat in urma destainuirii facute de crisstegaru  pe forum

Comments(11)
  1. alexandrina 6 februarie 2013
  2. adelina 6 februarie 2013
  3. anny 6 februarie 2013
  4. Faur Ana-Maria 10 februarie 2013
  5. Andrea Andre 30 iunie 2013
  6. Madalina Voicu 1 iulie 2013
  7. Cristina Anastas Bujac 1 iulie 2013
  8. AlinaOana Goanta 1 iulie 2013
  9. Ioana-alecsandra Dinu 1 iulie 2013
  10. Salajan Anamaria 1 iulie 2013
  11. ana 1 iulie 2013

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *