9 capcane de sarbatori

Curatenia de craciunCu totii ne bucuram de sarbatori, dar de multe ori, in preajma lor intampinam fel si fel de dificultati. Iata in continuare un ghid care enumera cele mai des intalnite pericole pe care trebuie sa le evitati la inceputul sezonului sarbatorilor de iarna.

Supergospodina

Daca sarbatorile par sa dezvaluie acel Spiderman care se ascunde in fiecare barbat, pe femei le transforma in „supergospodine”, care nici nu-si pot imagina Craciunul fara ca geamurile sa sclipesca de curatenie. Putem vorbi de un sindrom al femeii, care urca pe scaun pentru a spala geamurile, lampile sau vitrinele si care de cele mai multe ori ameteste si cade, suferind de tulburari ale circulatiei cerebrale. Consecinte ale caderilor, sunt de cele mai multe ori, fracturile. Osteoporoza, afectiune foarte frecventa la femeile trecute de varsta a doua, favorizeaza producerea acestora si incetineste vindecarea lor.

Sfaturi: Daca folositi o scara in afara casei, este bine sa o faceti cat timp este lumina afara si inainte sa dea inghetul. Tineti cont de urmatoarea regula: la fiecare metru inaltime pe care vreti sa il escaladati, largiti baza scarii cu cate 30 de centimetri. Atunci cand cureaua de la pantaloni se afla mai sus de ultima treapta a scarii, inseamna ca ati urcat prea sus si scara poate deveni nesigura. Nu va urcati pe scaune mai ales daca stiti ca suferiti de afectiuni care va provoaca ameteli. Cel mai indicat ar fi sa achizitionati o scara cu doua trepte special confectionata pentru a ajunge in locurile mai greu accesibile din casa.

Probleme cardiace

In timpul sarbatorilor, rata deceselor cauzate de infarct este mai mare decat in restul anului. O parte a problemei o reprezinta faptul ca simptomele infarctului seamana cu cele ale unei indigestii, un alt factor de risc in aceasta perioada a anului, si multi oameni mai degraba pun aceste manifestari pe seama lacomiei de care au dat dovada si refuza sa-si intrerupa petrecerea, in loc sa se prezinte la spital. De sarbatori, zilnic se prezinta la camera de garda sute de pacienti. O parte din acestia sunt convinsi ca sufera numai de o banala indigestie, cand de fapt, ei au facut un preinfart. Vremea rece este un alt factor de risc pentru cardiaci. Tensiune arteriala creste din cauza frigului cu 5 mmHg, iar asta sporeste riscul cardiovascular cu 30%. Mai mult, efortul intens, facut brusc la o temperatura scazuta, poate fi fatal.

Sfaturi: Nici chiar medicii nu pot fi siguri cand cineva sufera un infarct, asa ca probabil nici dumneavoastra nu va veti putea da singur seama. Infarctul are o incidenta maxima la barbati in jurul varstei de 45 de ani, iar la femei in jurul varstei de 55 de ani. In ultimele decenii, a existat insa o tendinta de deplasare spre varste mai tinere, in prezent infarctul sub varsta de 30 de ani nemaifiind o exceptie. Indigestia ar putea ascunde de fapt un infarct, de aceea trebuie luata foarte in serios. Simptomele pot fi uneori la limita perceptiei, ceea ce face ca persoana respectiva sa intarzie sa se adreseze medicului. In alte cazuri, simptomele pot fi foarte zgomotoase, o criza de transpiratie, dureri in piept, palpitatii sau tulburari de ritm. Totodata, simptomele pot mima afectarea unor organe, manifestandu-se prin greata, varsaturi, dureri puternice in zona abdominala.

Alarma de foc

Fara indoiala, brazii de Craciun sunt factori de risc care pot duce la incendii, dar de departe cauza numarul unu a incendiilor casnice o reprezinta, de fapt, gatitul. Incercam sa facem cat mai multe, cumparaturi, curatenie, preparate specifice, intr-un timp cat mai scurt. Din aceasta cauza, uneori ajungem sa ne confruntam cu situatii neplacute, cum ar fi uitatul cratitei cu sarmale in cuptor.

Sfaturi: Din seria gesturilor imprudente face parte lasatul vaselor in care fierbe ceva, nesupravegheate si lasarea lumanarilor aprinse intr-o camera goala. Amplasati bradul de Craciun la distanta de perdele si mobilier. Nu folositi instalatii electice improvizate pentru brad, deoarece acestea se pot supraincalzi, si nu lasati instalatia in functiune fara supraveghere. Nu amplasati lumanari in apropierea podoabelor din materiale care se aprind usor sau a ramurilor de brad.

Stresul

Toata ziua v-ati petrecut-o alergand. Autobuzul a plecat din statie exact atunci cand cumparati bilet, apoi a urmat agitatia obisnuita de la serviciu, etc. Inainte de a ajunge acasa, v-ati oprit la banca sa platiti telefonul. Cand mai aveati doua persoane in fata, atunci s-a defectat soft-ul si a trebuit sa mai asteptati jumatate de ora pentru a plati factura. La supermarketul din colt ati asteptat un sfert de ora ca sa cumparati trei paini. Odata ajunsa acasa, v-ati revizuit lista cu ceea ce trebuie sa faceti neaparat inainte de sarbatori: aprovizionarea de rigoare, impachetarea cadourilor, achizitionarea bradului, organizarea mesei de Craciun, etc. Nici nu e de mirare ca sunteti atat de stresata!

Sfaturi: Exista cateva lucruri care ar diminua mult „stresul sarbatorilor”. In primul rand, ar fi bine sa nu exagerati in nici o directie cu semnificatia sarbatorilor si cu felul in care acestea ar trebui sa se desfasoare. Astfel, supraaprovizionarea, cautarea unor ornamente sau tinute festive cu totul si cu totul originale, schimbarile semnificative in mobilarea si decorarea locuintei, fac dintr-un motiv de bucurie, un motiv de stres si efort excesiv. Un plan organizat de cumparaturi va face ca efortul de aprovizionare sa se reduce semnificativ. Cel mai bine ar fi sa incepeti pregatirile din timp. In plus, aveti la dispozitie internetul Puteti face cumparaturi online fara sa stati la coada.

Porcii ucigasi

In fiecare an in zilele de 25,26, 27 decembrie, ne confruntam cu un val de afectiuni digestive. De Craciun se consuma foarte multa carne de porc, sarmale, friptura, sunca si carnati afumati, piftie, caltabosi, maioneza, creme de la prajituri, cozonac. Toate acestea consumate la o singura masa in cantitati excesive si stropite cu vin si tuica din belsug, sunt un adevarat dezastru pentru bila, ficat si stomac.

Sfaturi: Atunci cand preparati mancarurile traditionale de Craciun, incercati sa le faceti mai dietetice. De pilda, la caltabosi folositi mai multa verdeata si orez. Nu afumati carnatii si nu folositi margarina sau frisca vegetala pentru creme. Pentru sarmale folositi o carne mai slaba. Nu mancati mult o data, faceti miscare si consumati cat mai multe fructe.

Accidente cu petarde

In ultimii zece ani, numarul accidentelor cu petarde a crescut considerabil. La camera de garda ajung sute de pacienti in perioada sarbatorilor cu afectiuni provocate de petarde. Din pacate, cei mai afectati sunt copiii, dar nici adultii sau batranii nu sunt scutiti de astfel de accidente.

Sfaturi: Cele mai multe artificii si petarde sunt ccontrafacute. Aprinderea se produce instantaneu, putand provoca leziuni foarte grave, mergand pana la decesul celui ranit. Este foarte important sa nu va lasati copiii sa se joace cu astfel de obiecte. De asemenea, cumparati artificii si petarde doar din magazinele de specialitate si folositi-le doar in zilele cand este permis.

Durerile de spate

E drept, mai exista si durerile de spate pricinuite de caratul valizelor, dar, pana la urma toate au acelasi scop, vizita obligatorie in familie. Iti salti valiza, o tarasti pe tot peronul garii, prin aeroport sau 200 de metri pana unde ai gasit loc de parcare, iar la sfarsitul zilei te prabusesti pe canapeaua soacrei, ca sa te trezesti apoi arzand.

Sfaturi: Caratul bagajelor ca si schimbarea patului, pot induce unor persoane stresul fizic, cunoscut drept febra musculara. Pentru a preintampina aparitia acestui sindrom, faceti exercitii fizice. Acestea trebuie sa vizeze ridicarea si coborarea, flexia si extensia bratelor, rotatia umerilor si a mainilor, preferabil zilnic sau de doua ori pe saptamana. De asemenea, bagajul trebuie sa fie cat se poate de usor, sa-l ridicati cu ambele maini sau sa-l carati pe roti prin tractare. In ceea ce priveste salteaua incomoda, ar fi bine sa va puneti in bagaje o saltea gonflabila. Daca in ciuda acestor factori, inca resimtiti durerea de spate, ar trebui sa luati doua tablete de acid acetilsalicilic efervescent, zilnic, trei-cinci zile. Evitati sa faceti miscari bruste sau sa ridicati obiecte grele. Aplicarea unui saculet cu sare incalzit, pe zona dureroasa, va poate ajuta. De asemenea, o baie fierbinte va relaxeaza si va destinde muschii.

Crampa scriitorului

Aceasta este o suferinta cauzata de bunele intentii. Dar intr-o lume computerizata, suntem mai familiarizati cu sindromul tunelului carpian, care e provocat de miscari repetate, cum ar fi scrisul la computer. Prin urmare, chiar daca nu puneti mana pe pix un an intreg, ajungeti sa petreceti ore in sir, scriind felicitari tuturor cunostintelor, iar apoi petreceti si mai mult timp ingrijindu-va de mainile dumneavoastra suferinde.

Sfaturi: Faceti pauze de cateva minute dupa ce scrieti 3-4 felicitari. Crampa scriitorului trebuie evitata, deoarece ischemiile repetate ale musculaturii mainii pot duce la mioscleroza (scleroza tesutului muscular) si la limitarea activitatii mainii. Nu suportati sa scrieti tot mormanul de felicitari? Lasati totul pe seama internetului. Felicitarile de-a gata le gasiti pe internet, pe site-urile de specialitate. Poate nu la fel de atractive, dar foarte practice, sunt sms-urile. Scrieti unul si trimiteti-l la toata lumea. In felul acesta va achitati de datorie in mod onorabil. Si nu uitati de telefon! Puteti incepe cu cateva zile inainte de sarbatori, sa dati cate doua-trei telefoane pe zi pentru urarile de rigoare.

Remuscari dupa petrecere

brad de craciun

Ati venit, ati vazut, ati baut. Daca nu sunteti obisnuit cu petrecerile, corpul dumneavoastra va primi un soc, incepand cu o durere de cap atroce, urmata de o mahmureala insuportabila.

Sfaturi: Multe dintre noi nu putem duce mai mult de doua  pahare de bautura, in sensul ca, daca depasim aceasta cantitate, care ne binedispune, s-ar putea ca a doua zi, sa ne confruntam cu o mahmureala de neuitat. In primul rand femeile trebuie sa bea de doua ori mai putin alcool decat barbatii. Mai exact, inainte de masa, si femeile si barbatii, pot consuma cate 25 ml de aperitiv amar, iar in timpul mesei, femeile pot sa bea un pahar de vin, iar barbatii doua pahare.

Daca ati citit cu atentie, veti reusi sa evitati capcanele, si cu siguranta va veti bucura din plin de sarbatori.

Sarbatori Fericite !!!

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *