6 Sfaturi pentru o călătorie fără stres

Nu lăsa cozile infernale, întârzierile zborurilor, bagajele pierdute, ambuteiajele, aglomeraţiile sau alte obstacole să îţi taie avântul de călătorie. Cu puţină pregatire şi prudenţă – şi o doză serioasă de răbdare – poţi evita câteva dintre cele mai stresante situaţii care te pot împiedica să te bucuri de vacanţa mult aşteptată.

Pentru aceasta, cheia succesului este să „porneşti cu aşteptări realiste, să ai în vedere eventuale întârzieri sau alte piedici care îţi pot provoca frustrare”, după cum ne sfătuieşte Carol Scott, medic, specialistă în probleme cauzate de stres şi autoare a cărţii intitulate Optimal Stress: Living in Your Best Stress Zone. „Previziunea şi controlul sunt principalele variabile care determină cât de bine poţi răspunde la stres.” Iată, deci, 6 sfaturi de luat în seamă pentru următoarea plecare în vacanţă.

1. Odihneşte-te bine înainte de a călători. Nu pierde timpul în seara de dinaintea plecării împachetând cadouri, bagaje sau ocupându-te de alte pregătiri pe ultima sută de metri. Acestea trebuie făcute din timp, pentru a te putea odihni corect. Intervalul ideal de somn este între 7 şi 9 ore.

Dacă te vei odihni bine, „cu siguranţă, vei fi mai puţin predispus la stres”, ne mai informează dr. Scott. „Şi sistemul imunitar va fi mult mai bine pregătit pentru eventuale provocări în timpul călătoriei, datorită odihnei optime.” Dacă aţipeşti în timpul drumului, nu dormi în serii mai lungi de 40 de minute, pentru că altfel rişti să capeţi o senzaţie de inerţie şi dezorientare.

2. Evită bagajele grele. Dr. Scott sugerează că, înainte de a împacheta, ar fi util să înşiri tot ce ai de gând să iei cu tine şi apoi să renunţi cam la o treime din ceea ce vezi.

E de preferat să îţi menajezi spatele, umerii şi gâtul şi să eviţi bagajele cu greutate. Cu această ocazie poate fi evitat şi stresul cu privire la cât loc vor ocupa bagajele în mijloacele de transport. „Gândeşte-te în ce haine te simţi confortabil – afirmă dr. Scott – şi încearcă să reduci totul la o garderoba de bază.”

3. Nu uita de gustările sănătoase pentru drum! Nu aştepta să ţi se facă foame ca să cumperi ceva de la un fast-food dintr-un aeroport, gară sau popas. Ia cu tine fructe uşor de cărat (cum ar fi merele, portocalele, piersicile etc), sandwich-uri clasice sau cu unt de arahide şi gem. Este indicat să mănânci regulat! Evită cafeaua, cola sau alte băuturi energizante pentru că te deshidratează. Bea în jur de o cană de apă la fiecare două ore, pentru a te menţine bine hidratat şi pentru a scăpa de drumurile dese la toaletă.

4. Asigură-ţi doza de entertainment. Ia cu tine o carte preferată, un iPod sau un MP3 player care să ajute timpul să treacă mai repede.

Studiile au demonstrat că muzica relaxează ascultătorul şi îi poate spori confortul în timpul călătoriei. „Muzica contribuie la slăbirea anxietăţii şi a încordării şi induce o stare plăcută de echilibru interior”, mai susţine dr. Scott. Ba chiar mai mult, folosind căştile handsfree, scapi de toată vorbăria incomodă din jur.

5. Ia cu tine o trusă sanitară. Când pleci în vacanţă, gândurile pesimiste sunt de evitat dar, pentru orice întâmplare neplăcută este bine să fii pregătit. Este esenţial să ai la tine o sticluţă de gel dezinfectant, bandaje, analgezice, pastile de tuse, comprese şi orice altceva crezi că ţi-ar putea fi de folos în caz de urgenţă medicală în timp ce eşti plecat în vacanţă. Pentru a economisi spaţiu, poţi folosi o gentuţă de machiaj pentru căratul celor enumerate.

6. Dozează-ţi eficient timpul. E indicat să ajungi mai devreme la aeroport/gară/autogară ca să nu fi nevoit să duci o lupta contra cronometru prin aglomeraţia de acolo pentru a nu pierde călătoria.

Dacă ajungi mai devreme cu mult, cu atât mai bine! Foloseşte timpul în mod util şi fă o plimbare în zonă pentru a-ţi relaxa muşchii înainte de a fi nevoit să stai ore întregi pe scaun.

Călătorie plăcută!

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *